Nemângâiată porumbiță ascunsă-n crăpături de stâncă,
Mireasa lacrimilor Mele și-a Jertfei Mele fără pată,
Adânci suspinele-ți Mă cheamă, privirea ta așa adâncă...
Tânjesc la fața ta cea dalbă și glasul să-ți aud odată...

Ne-nfiorată de furtună, scrutai întreaga zare, bravă,
Și c-o privire de pumnale de flăcări despicai și norii... -
Aceea ce păreai în lume neînsemnată și firavă...
Aceea ce păreai în lume de țel lipsită și onorii...

Ce aprigă și ce cumplită ți-e inima doar pentru Mine...
Căci Tu pe Mine ce Mă doare urăști c-o ură neînvinsă!
Dar cine-n lume să-nțeleagă ce rană porți și-acum în tine... ?
Și cine să îți șteargă-n taină adesea inima ta plânsă... ?

Nemângâiată porumbiță, vânată ești... Și cât te doare... -
O, nu de tine... Ci de dânșii - de noaptea lor și de-a lor rană...
Dar cin' de tine se atinge, se-atinge de-a privirii-Mi Soare,
Căci ochilor tu-Mi ești Lumină și capului tu-Mi ești Coroană... !

Eu vin curând! Ca la o oază prin arșița durerii Mele...
Mă-ntorc la tine, să te mângâi mai drag cum mângâi pe o mamă...
O, clipele de veșnicie Îmi par acum așa de grele,
Înăbușit, când al tău geamăt din Marele Necaz Mă cheamă...

Dar încă nu-i destulă Slavă... Și haina ta încă se țese...
Și-n salba suferinței încă se-așează perla cea aleasă...
O, încă nu-i destulă Slavă... Căci nu-i a orișicui prințese,
Ci-a Prințului Sublim de Taină, a Mielului Divin Mireasă... !


Preafericită porumbiță, poți tu pricepe? Poți tu încă
Ce Slavă pentru veșnicie deoparte pentru tine-i pusă... ?
Poți măsura în clipa asta Iubirea Mea cât e de-adâncă
Și flacăra ce pentru tine în piept Îmi arde ce nespusă... ?

10 Aprilie 2025