Doamne, nu-i pe lume piatră
să nu poţi s-o sfarmi odată
- dac-o-ncerci cu foc şi apă
vine-o clipă când se crapă...
Numai inima-mpietrită
cât o rogi, stă neclintită
cât o chemi, stă nesimţită,
cât o uzi, stă nerodită.

Inimă ne-nduplecată,
inimă ne-nduplecată
cum ai să te frângi odată
pentru veci nevindecată!
De ce nu vrei de Isus
să fii astfel vindecată?

Şi nu-i fier să nu se poată
încălzi şi rupe-odată
dacă focu-l tot izbeşte
vine-un ceas când se topeşte.
Numai inima greoaie
ani şi ani, nu se mai moaie
îţi verşi lacrime şiroaie
şi ea tot nu se-ncovoaie.

... Inimă ne-nduplecată
când vrei să te frângi odată?
Fier şi piatră se tot moaie
cu sudoare şi văpaie
dar pe tine, cât ţi-ar plânge
şi-n iubire cât te-ar strânge
spre-a Lui Cruce şi-al Lui Sânge
nici Hristos nu te mai frânge...