Frumos era Edenul din zilele Genezii,
scăldat, întotdeauna, ca-n soarele amiezii;
cununi, și curcubee, și roade-nrourate,
și verde, și lumină, și cântec erau toate...

Adam cântând cu Eva îşi desfătau uimirea,
belșugul, pretutindeni, le alinta iubirea,
îi legăna lumina și-i fermeca fiorul,
când, prin răcoarea zilei, umblau cu Creatorul...

Dulceața dărniciei i-ndestula de-oriunde,
dar cine-ar ști un șarpe, și-aici, că se ascunde?
(Căci încă nu se-aflase că-n orice desfătare
pândește o ispită și trebuie-o-nfrânare.)

... Nepăsătoare, Eva a ascultat ispita;
Adam, la fel de leneș, sși-a ascultat iubita;
și-au încălcat porunca, frumsețea şi-nfrânarea,
și ce-a urmat se știe: blestemul și-alungarea!

... O, Eva! Câte veacuri a trebuit plătită
o clipă de cădere şi-o poftă neoprită!
O, Eva! Câte lacrimi și câte jertfe grele,
pân-la suprema Jertfă, n-au mai putut s-o spele!

*

O, Evele de astăzi! Luaţi măcar voi seamă,
poruncile-nfrânării să le păziți cu teamă,
căci lângă fiecare e-un şarpe c-o ispită,
şi orişice cădere e-atât de greu plătită! ...