A intrat Domnu-n cetate, pe-un măgar încălecat,
Se-auzise, , Osanale, fie binecuvântat",
A întrat El ca să fie, condamnat... dar n-a privit,
Înapoi... căci fără margini, Domnul nostru ne-a iubit.

În gradina cu măslinii, ce durerea i-au văzut,
Pe o piatră lacrimi multe, pentru noi vărsa Isus,
Era lupt-atât de mare, dar El glasu-și înălța,
Ucenicii când pe margini, n-au putut de veghe sta.

Era clipa când aproape, era cel ce l-a vândut,
Avea Domnul o valoare, niște bani și un sărut,
A fost dat spre judecată, să plătească suferind,
Dar tăcea... mergând spre moarte, plin de dragoste... iubind.

Pălmuit... bătut de oameni, o coroană a purtat,
Cea de spini care-L strapunse, n-au crezut că-i Împărat,
Toți atunci îl părăsiră, singur a rămas Isus,
Singur a plătit păcatul, când povara grea a dus.

L-au împins spre locul care, Golgota el se numea,
Sub a bicelor bătaie, dar sub ele El tăcea,
L-au împins sub pietre multe, ce-L loveau neâncetat,
Ca să moară sus pe cruce, răstignit... nevinovat.

Sângele strâns sub bărbie, azi iertare ne-a adus,
Mântuire ne aduse, jertfa sfânt-a lui Isus,
Strigătul ce se-auzise, când El Duhul Său și-a dat,
Ne dă azi un nume mare, suntem fii de Împărat.

Suferința ce-a rabdat-o, calea sfântă ne-a deschis,
Cuiele ce îl strapunse, ne conduc spre Paradis,
Moartea Sa ne dă azi viață, căci El pentru noi murea,
În durerea cea mai mare, pentru noi Domnul tăcea.

Să-l vestim azi tuturora, cum pe cruce a murit,
Patimile Sale multe, astăzi cum ne-au mântuit,
Să-i vestim și revenirea, să vestim iubirea Sa,
Care pentru omenire, pe o cruce îl urca.

Pentru toți murea odată, pentru toți El a suferit,
Mielul care-n judecată, doar tăcea căci ne-a iubit,
Pentru toți răbda calvarul, dealul greu când îl urca,
Sub povara ce a dus-o, pentru noi... El doar tăcea.

Bucuria mântuirii, jertfa Lui azi ne-a adus,
Să urcăm smeriți pe cale, cum smerit urca Isus,
Să rabdăm și prigonirea, oamenii când ne lovesc,
E cu noi Isus... Mesia, harul Său Dumnezeiesc.
Amin