Mângâie, nu mâhni

Mai spune o vorbă bună celui întristat
Mai îmbărbătează pe cel nemângâiat,
Pe cel cu inima zdrobită
Vorbește-i cu iubire și-i alintă

Durerea lui când știi că e în încercare
Știind că și a inimii tristețe doare
Mai încurajează pe aproapele tău
Când este în necazul greu.

Că grea e suferința când ai singur de dus
Zi de zi de dimineață și până la apus.
Uneori e amarul ca pelinul
Nemaiputând te potidește plânsul

Și ai vrea să îți descarci necazul
Atunci când vezi că se umple paharul
Și cui să-i spui durerea ta cea mare
Când singur te vezi în încercare?

Te întrebi oare cuiva de mine îi pasă?
Sau alții dau din mână zicând lasă...
Că cine știe cum a păcătuit
De aceea Domnul l-a lovit.

Te rog nu acuza, nu judeca
Neștiind de ce soarta unora e așa
Nu bănui dacă nu știi ce s-a întâmplat
De ce Domnul în încercare pe unii i-a lăsat.

Nu disprețuiți pe cei ce-s încercați
Cuțitul în rană să nu mai apăsați.
Nu provocați mai multă suferință
Pentru cei ce sunt în neputință.

Nu faceți și mai grea încercarea
Când mare îi este durerea
Celui ce cu tristețea se confruntă-
Nu-l lăsați să cadă în luptă.

Căci cu vorba poți doborî, sau ridica
Poți întrista, sau poți mângâia
De aceea am vrut a-ți explica
Să nu rănești că lupta este grea.

Mai bine o vorbă bună și-i de ajuns
Când cu a ta iubire ai pătruns
În inima zdrobită și nemângâiată
Și înviorare vei vedea îndată

Pe fața celui ce cu blândețe i-ai vorbit
Și mângâiere vei aduce sufletului zdrobit,
De asta are nevoie cel ce-i amărât
Că destul a fost mâhnit, posomorât.

Nimica nu te costă de pui balsam pe rană
Că-n felul acesta ea nu se destramă
Ajuți cu iubire să se tămăduiască
Și cel rănit a ta slujire să iubească.
Amin