Viața
Autor: Lucian Cazacu  |  Album: O A DOUA ȘANSĂ  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de luciancazacu in 17/04/2025
Un ecou mai vechi răsună:
"Vremea trece, vremea vine... "
Și-nțeleg că vrea să-mi spună:
"Ce s-a dus, nu mai revine!"

Anii toți s-au scurs deodată
Și-am rămas cu cât mai am,
AZI, va fi ca niciodată,
Iar, pe MÂINE, nu-l reclam.

Sunt o notă ce formează
Portativul limitat
Și aștept doar ce urmează,
Nu mai mult decât mi-e dat.

În oglinda veșniciei
Sunt ceva... și parcă nu-s!
Dar, prin versul poeziei
Sunt atât cât am de spus.

Pe palierul unei ere,
M-am născut, trăiesc și mor!
Sunt un abur care piere,
Dar sunt și... nemuritor.

Viață scurtă, viață lungă...
Ce contează în final!
Dacă vreau să îmi ajungă,
Nu trăiesc ocazional!


"Căci pentru mine a trăi este Hristos, și a muri este un câștig."


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 69
Opțiuni