Prin harul sfânt venit de sus,
Prin îndurarea Lui cea mare
Isus Domnul ne-a condus
Și ne-a binecuvântat nespus
Cu bucurii pe-a noastră cale.

Într-o vară cu-ndurare,
Ne-a cercetat din înălțime
Cu mult har în adunare,
Cu-nsoțire la evanghelizare
Prin Duhul ca și în vechime.

Mulți au venit la pocăință,
Încheind cu Domnul legământ.
Am fost întăriți în credință,
În luptă am avut biruință
Prin Duhul Său cel Sfânt.

Domnul a lucrat cu vindecări
Și cu multe izbăviri mărețe,
Scăpând pe mulți din apăsări,
Dând la alții mângâieri
Și pentru toți sfinte povețe.

Și ne-am trezit la un moment
Că au venit reporterii și presa,
Culegătorii de divertisment
Ce caută noutăți permanent
Și aduc neplăceri adesea.

Știam de cazuri concrete
Când articole critice, nereale,
Strecurând cu intenții discrete
Informații cu gânduri șirete
Au atras discreditări banale.

M-am rugat cu reverență:
Să nu fiu părăsit nici o clipă,
Să fiu ocrotit în permanență,
Să fiu călăuzit cu prudență,
Să fiu sub a Domnului aripă.

- Vrem să cunoaștem anume
Persoane care-au fost vindecate,
Noi tot am auzit că se spune
Că se fac vindecări la rugăciune:
Și vrem dovezi să le arate!

- Această femeie este o dovadă
Că Domnul vindecă la rugăciune
Pe oricine este gata să creadă.
Ea până mai ieri a fost oarbă,
Și că vede azi este o minune.

- Cum dovediți c-ați fost oarbă?
- Vai, domnule, aceasta e foarte ușor.
Mulțime de oameni a putut să vadă
Cum mergeam cu bastonul pe stradă,
Cerând uneori la trecători ajutor.

Sunt martori vecinii și familia.
Uitați aici carnetul de oarbă!
Uitați aici și banderola mea
Și cuponul ce-atestă pensia!
Mai vreți și vreo altă dovadă?

- Și-acum chiar vedeți bine?
Femeia luă un ac și ață.
- Ia uitați-vă atenți la mine!
Slava lui Dumnezeu se cuvine.
Trec ața prin ac cu siguranță.

Fotoreporterii au acționat
Și-au imortalizat momentul.
S-au luat notițe, s-a înregistrat,
Mic și mare tare s-au mirat,
S-a dus vestea-n tot ținutul.

Dar un reporter mi-a șoptit:
- Am și eu un copil bolnav,
Are șase ani și-i nenorocit.
Nu face nici un pas nesprijinit,
Cazul lui e foarte grav.

Casei noastre-i o povară,
De se vindecă scriem în ziare,
Cu litere mari o să apară.
Am vrea să scăpăm de ocară.
Se poate să fie vindecat oare?

Am întrebat un frate mai bătrân:
- Ce este de făcut oare acum?
Nu eram peste neputințe stăpân,
Doream cu Domnul să rămân,
Și să nu greșesc nicidecum.

Eu nu văzusem acel copil,
Nu știam motivul suferinței,
Voiam să rămân credincios umil,
Să pot fi lucrării sfinte util,
Și să pot avea siguranța biruinței.

- Aduceți copilul și vom vedea,
Ne vom ruga lui Dumnezeu.
El este cel ce poate vindeca,
Numai El sănătate-i va da.
El e izbăvitorul din oricare greu.

Copilul a fost adus de tatăl lui
Când adunarea era arhiplină.
Și-o mulțime de ziariști văzui
Adunați atunci la fața locului
Calde informații să obțină.

Am ridicat adunarea în picioare,
Am spus că ne rugăm pentru copil
Ca Domnul să-i dea vindecare,
Să arate și pentru el îndurare,
Ca să stea pe picioare stabil.

Mi-am pus mâinile peste el
Și m-am rugat cu lacrimi multe.
M-am rugat cu râvnă și zel,
Isus să se-ndure de-acel băiețel,
Din Cerul Preaînalt să ne-asculte.

Adunarea fierbea-n duhul rugăciunii.
Cu hohote de plâns sub harul de sus,
Auzeam cum se roagă bătrânii,
Punând în uimire pe toți străinii
Și-aveam nădejde că-i la lucru Isus.

Când s-a-ncetinit murmurul rugăciunii
Și s-a făcut iar liniște deplină,
Cu nădejdea-n Dumnezeul minunii,
Cu-ncredințarea harului luminii
De la Cel ce suferințele-alină

Am spus copilului cu credință:
- Uită-te la mine și mergi înainte!
Încearcă și vei putea cu siguranță!
El se uita la mine cu prudență,
Dar n-avea curaj să se-avânte.

Am făcut semn tatălui să nu-l țină.
Copilul a stat singur pe picioare
Și-a încercat înspre mine să vină,
Dar am văzut că puțin se leagănă,
Iar tatăl privește cu îngrijorare.

- Nu-l atingeți că nu va cădea!
Copilul a prins curaj, s-a înviorat,
A început prin adunare a umbla,
Se mișca în voie și se bucura
Și nicidecât nu s-a mai legănat.

Tatăl lui a fost cuprins de uimire,
Ziariștii parcă toți au înlemnit,
Adunarea era cuprinsă de fericire
Și slăveau pe Domnul cu iubire:
De-abia atunci reporterii s-au trezit.

Fotoreporterii au început să roiască,
Ziariștii notau de zor în jurnale,
Se înregistra, forfota a început să crească.
Mulți au trebuit atunci să vorbească
Că Dumnezeu dăduse mare îndurare.

Minunea fusese mult mai măreață
Chiar decât noi ne așteptam.
Bunătatea Domnului cu siguranță
A cântărit cel mai mult în balanță,
Noi niciun merit nu aveam.

A doua zi, ziarele au publicat
Cu litere mari de-o șchioapă:
„Orbii văd, paralizații s-au vindecat.
Noi am văzut, chiar este minunat,
Am fost de față întreaga echipă”.

Pentru toate toată slava se cuvine
Să o dăm Celui ce face minuni.
El prin harul Său pe toți ne ține.
Fără El n-am face niciun bine,
Lui să-I înălțăm laude și rugăciuni.
Amin.
(Vineri, 8 aprilie 2022)
Pastorul Ruff din Elveția