Glasul Tău străbate vremea,
El nu tace niciodat,
Strigă-n zorii dimineții,
Când se-aude... e-ascultat,
Căci pe ceruri răsăritul,
Se arată-n zori de zi,
Soarele ți se supune,
Strălucește-orice-ar veni.

Te ascultă chiar și munții,
Se apleacă-n fața Ta,
Înflorește și câmpia,
Este-ascultătoare ea,
Foșnetul pădurii cântă,
Când îi porunceși de sus,
Glasul Tău este putere,
Este glasul lui Isus.

Te ascultă ape-ntinse,
Se despart când glasul Tău,
Se aude când el strigă,
Căci ești Doamne... Dumnezeu,
Poți opri în loc și timpul,
Când de sus Tu poruncești,
Căci și vremea te ascultă,
Numai Tu Stăpân îi ești.

Te ascultă chiar și iarba,
Ce răsare din pământ,
Când din cerurile-nalte,
Tu rostești doar un cuvânt,
Ploaia cade când aude,
Glasul Tău venit de sus,
Nimenea de El vre-o dată,
Nu poate să stea ascuns.

Se aude pretutindeni,
Căci în toate te-am găsit,
Nu există loc în care,
Să nu fii... căci întocmit,
A fost Doamne-ntreg pământul,
Dar și cerul minunat,
De puterea Ta cerească,
Tu ești Domn, ești Împărat

Crește iarbă când se-aude,
Chiar și florile-nfloresc,
El nu este orișicine,
Este glas Dumnezeiesc,
Dătător este de viață,
Mângâiere-i glasul Tău,
Este plin el de putere,
Căci e glas de Dumnezeu.
Amin