Când Domnul se ridică, dușmanii Lui coboară,
Când glasul i se-aude, el răul îl doboară,
Pe cei ce-s plini de ură, îi pierde Dumnezeu,
Cei drepți pe raze urcă, spre ceruri ei mereu.

Când Domnul se ridică, și ploaia se revarsă,
Și roua se înalță, și lacrima e ștearsă,
El gurile închide, acelor ce sunt răi,
Pe buze o cântare, le pune la ai Săi.

Când Domnul se ridică, și munții se închină,
Aduce primăvara, de bucurie plină,
El pașii întărește, acelor ce slujesc,
Iubirea Lui cerească, e har Dumnezeiesc.

Atunci când se aude, se vede strălucirea,
Căci Domnu-i bunatate, doar El este iubirea,
Îl cântă dimineața, și seara e cântat,
De ape, de izvoare, păduri... e lăudat.

Când Domnul se ridică, se vede-a Sa putere,
Și vuietul îl naște, dușmanii Săi îi piere,
Chiar celor din morminte, aici ce rătăcesc,
Le dă din El suflare, și morții se trezesc.

Când Domnul se ridică, aduce îndurare,
E stânca de nădejde, din El țâșnesc izvoare,
Cu dreapta Sa ridică, ce este azi căzut,
Oprește orice luptă, e noul început.

Zdrobește eul celor, ce sunt nelegiuiți,
Ridică fii ce-ntruna, la cruce stau smeriți,
Cei ce se-ncred în Domnul, ei parte vor avea,
De-o-ntreaga nemurire, de-Mpărăția Sa.

De străzile de aur, pe ele vor găsi,
Odihnă, pace sfântă, ce nu se vor sfârși,
Eu vor găsi iubirea, ce numele le-a scris,
În cartea sfânt-a vieții, în cer... în Paradis.
Amin