Te iubesc, iartă-mi iubirea,
Ce mă face uneori,
Să răcnesc de fericire,
Și de dragoste... și dor.

Caut apa vindecării,
Rana ce mi-a vindecat,
Căci m-ai dus în largul mării,
Să te caut ne-ncetat.

Iartă-mi marea bucurie,
Ce mă face să alerg,
Într-un cânt de măreție,
Lacrimile ca să-mi șterg.

Caut dragostea ce-odată,
Al meu suflet l-a salvat,
Ea mereu mă-nviorează,
Când adânc sunt supărat.

Iartă-mi râvna ce e mare,
Ochii ea mi-a ațintit,
Către zările albastre,
Să aștept un infinit.

Munții nu-mi opresc vederea,
Trec ușor de ei mereu,
Căci dorința crește-n mine,
De-a te-avea scump Dumnezeu.

Iarta-mi Doamne nebunia,
Dar nebun mereu eu sunt,
După Tine-n orice clipă,
Biruință-mi ești pe drum.

Plâng de bucurii alese,
Fericit care mă fac,
Îmi strig dragostea Isuse,
Iarta-mă... nu pot să tac.

Vreau sa strig mereu m-ai tare,
Câte mie mi-ai făcut,
Cum mi-ai ridicat povara,
Care are doar trecut.

Iartă-mi și acea strigare,
Cei din jur ce-aud mereu,
Dar sădit de Tine-n mine,
Este adevărul Tău.

Nu te mânia o clipă,
De aici sunt desfătat,
Tu-mi ești Doamne desfatarea,
Te iubesc cu-adevărat.

Te iubesc cum niciodată,
Doamne nu am mai iubit,
Iartă-ma... dar doar la Tine,
Gândul mi-e necontenit.
Amin