Într-o grădină-ndurerată,
La umbra norilor stătea,
Străinul pentru omenire,
Plângând la Tatăl se-nchina.

În taina nopții-n rugăciune,
Cu-ntreg văzduhul s-a luptat,
Paharul plin cu-amărăciune,
El la băut neânsetat.

Vândut a fost de cel de-aproape,
Să se-mplinească ce-a vestit,
Prin Duhul sfânt, cândva, odată,
Când glasul Lui s-a auzit.

Împins nedrept la judecată,
Urca calvarul doar iubind,
Cu răni adânci de bici pe spate,
Înainta spre cer privind.

Cerea putere ca să urce,
Pe dealul care îl urca,
Ducând în spate greul crucii,
Păcatul nostru îl plătea.

Cerea iertarea celor care,
L-au prigonit și l-au bătut,
Căci Domnul este îndurare,
El iartă chiar orice trecut.

Ca un lăstar care răsare,
Dintr-un pământ uscat era,
N-avea nici frumusețe Domnul,
Nici strălucire nu avea.

Disprețuit, om al durerii,
De oameni era părăsit,
Purta a noastre suferințe,
Pe dealul greu umil... smerit.

Străpuns era pe lemnul crucii,
Pentru păcatul tuturor,
Zdrobit pentru fărădelege,
A devenit El un Izvor.

Izvor de apă cristalină,
De viață plin și de puteri,
Ce-i revărsat din înălțime,
Dintr-un locaș de după zări.

A fost luat prin apăsare,
Fără dreptate judecat,
Lovit de moarte era Domnul,
Dar înapoi El nu a dat.

Ca jertfă viață își dăduse,
Pedeapsa El a suferit,
Ne dă azi pace suferința,
Ce o răbda neprihănit.

O Doamne sfinte... Miel din slavă,
Iubirea Ta toți am văzut,
Nu ne-ai lăsat în moartea cruntă,
Tu ne-ai iubit ca la-nceput.

Ne-ai însetat de veșnicie,
Din Tine azi ne adăpăm,
Cu nerăbdare jos la cruce,
Smeriți, umili, te așteptăm.
Amin