Credință și speranță,
Lumină și iubire,
E-n numele cel Mare,
În numele Isus,
Aduce alinare,
Aduce mângâiere,
În El e veșnicia,
Lumina cea de sus.
Credință și valoare,
O apă cristalină,
Izvorul ce nu seacă,
În locul din pustiu,
El este Dumnezeul,
Ce morților dă viață,
Va da și răsplătire,
Sub soare auriu.
Credință și putere,
Pășune înverzită,
E hrană în cuvântul,
Prin Duhul sfânt lăsat,
Eroul de pe cruce,
Jertfit pe nedreptate,
Lupta plin de iubire,
Când sangele-a vărsat.
Credință și iubire,
Mereu ocrotitoare,
Un adăpost sub soare,
Și norii adunați,
În El e izbăvirea,
Din orice strâmtorare,
Dreptatea ce ridică,
Spre cer ochi aplecați.
Credință și-alinare,
E har și-nviorare,
E darul fără plată,
Primit prin jertfa Sa,
E viața, veșnicia,
Mereu ce-nveselește,
Ființele ce urcă,
Când lupta este grea.
Credință și iertare,
Cântare dăruită,
Acoperă durerea,
E bucurie ea,
E binecuvântare,
Credința ce-i primită,
Prin jertfa ce-a adus-o,
Pe dealul Golgota.
Amin