Ce folos să ai de toate,
Fericire de nu ai,
Fericirea nu-i pământul,
E nădejdea pentru Rai.

Este viața după soare,
După stele argintii,
Rostul vieții este unul,
Viața cea din veșnicii.

Ce folos să ai plăcerea,
Cea de-o clipă pe pământ,
Nu e urma ce te poate,
Duce către loc sfânt.

Spre pierzare ea conduce,
Sufletul ce-i biruit,
O deșertăciune este,
Calea celui rătăcit.

Ce folos să ai un soare,
Care are asfințit,
Soarele neprihănirii,
Este fără de sfârșit.

Luminează el și-n noapte,
Este el mereu frumos,
Este Cel ce-aduce viață,
Soarele este Hristos.

Ce folos să ai puterea,
Ce te lasă-n vreme grea,
Cea de sus care coboară,
Mare este-n lupta grea.

E puterea ce-ntărește,
Sufletul ce-i obosit,
O primește cel ce are,
Ochii către infinit.

Ce folos să ai în viață,
Tot ce este trecător,
Ești nimic fără iubirea,
Ce dă aripi pentru zbor.

Ești nimic de n-ai nădejdea,
Că aproape este-o zi,
Când pe Cel ce e iubire,
Tu în față-l vei privi.

Nu-i folos din alergarea,
Care-i fără de folos,
O comoară este viața,
Ce-i trăită cu Hristos.

O valoare este truda,
Ce o are un creștin,
El trudește sa ajungă,
Unde totul e divin.
Amin