Tu-mi ești ocrotirea, mă scoți din necazuri,
Îmi dai o cântare să fiu izbăvit,
Mă-nveți calea bună, îmi dai și lumină,
Să nu fiu în viață, un fiu rătăcit.

Tu-mi ești alinarea, ce aripi întinde,
Mă duci printre stele, dureri să nu știu,
Văd doar izbăvirea mereu ce m-așteaptă,
Cu mine ești Doamne și-n ceasul târziu.

Tu-mi ești mângâierea când iar întristarea,
Și-arată lăstarul ce vrea să-l cuprind,
Dar ruga-nălțată îmi dă-nviorare,
Sub ploaia durerii, aici nu mă sting.

Mi-e dorul o flacără vie și-n noapte,
Îți simt izbăvirea în inimă mea,
Privirea Ta Doamne alungă și șoapte,
S-aud totdeauna aici vocea Ta.

Tu-mi ești ocrotirea când soarele-apune,
Când marea ridică un val furios,
M-aplec să trec valul, spre mal mi-e privirea,
Acolo m-așteaptă iubitul Hristos.

M-așteaptă un soare mereu ce răsare,
M-așteaptă frumosul ce nu va sfârși,
Spre el astăzi mi-este prin greu alergarea,
Cu Domnul de mână nu pot obosi.
Amin