De Tine vor cânta….

Natura-mi strecoară în inimă fiorul,
O negrăită pace ridică zăvorul,
Statornic prieten liniştea pătrunde,
Sub tâmple bat doar albe gânduri…

Trezită-i din somn petala amintirii,
O lacrima ce pică îi udă trandafirii,
Revarsă în inimă ţinându-i plin pocalul,
Şi cântece răsună cum picură din Harul!

Cu dor trecând prin colbul amintirii,
Mă odihnesc pe muntele gândirii,
Şi-n drumul întoarcerii către trecut,
Revăd copilul ce-l credeam pierdut,

O întreagă lume intră cu el deodată,
Înghesuindu-se pe-a amintirii poartă
Şi-alăturea păşind iubirea înăbuşită,
Ce-adânc fusese îngropată şi uitată!

Neegoistă, sinceră şi fără ironie,
Fără îndoială, nealterată, armonie,
Candoarea,firescul ţinându-se de mâne,
Cu drag acum primite de înţelepciune…

Mai sus de stele se întinde mâna,
Cere îndurarea, tihnă şi lumină,
Prin albia săpată-n cuget de cuvinte
Să curgă mierea rugăciunii sfinte!

Cu praştia iubirii întinsă arc,
Iau inima şi în potrivnic o arunc,
Din înălţimea lui cu mâna-i blândă,
În pieptu-i să o simtă tremurândă…

***

Putea-voi oare să-Ţi mulţumesc deplin,
Din raiul meu umil ceva să Îţi închin?
Privirea Ta în ochiul meu îl face drept,
Sunt jos lăsat doar ca …să mă îndrept!

Chiar de mi-aş bate gândul în piroane,
Să-mi ţin la ochi culoarea în pripoane,
Cu sârg strunită rostirea de cuvinte,
Tot vor cânta de Tine …printre zăgazuri rupte!

21.08.2008