Ți-au pus cununa grea de spini și-o suliță sub coastă,
Nu pentru ale Tale vini, ci pentru vina noastră.
Și ai rabdat precum un miel ce-i dus la înjunghiere,
Și nimeni nu Ți-a dat să bei decât oțet și fiere.

Te-ai dus tăcut și ai căzut sub crucea-nsângerată,
Deși n-aveai niciun păcat... și inima curată.
Spre Cer ai ridicat, ușor, privarea - nrourată
Și ai rostit cu glasul stins: -Te-ndură, Sfinte Tată

Și cruță trupul meu sleit, sfârșeste-mi suferința,
Dar facă -se precum voiești, precum îți e doința!
Eu am venit pe-acest pământ s-aduc zori de lumină,
Să fac doar sfântă voia Ta, prin pronia-Ti divină.

Voi merge, deci către Calvar, sa spăl in al meu sânge,
Păcatul unei lumi întregi, chiar dacă trupu-mi plânge!~&,"&~.


Și azi, Te răstignim din nou, prin vorbe și prin fapte,
Din zorii limpezi, minunați, până -n amurg de noapte.
Și Tu ne ierți, mereu, mereu, dar într-un miez de noapte,
Te vei întoarce ca Stăpân, să judeci vieți și fapte.

Atunci va fi mult prea târziu să ne căim, Părinte,
Că am luat ușor și-n râs, atâtea lucruri sfinte.
Suntem datori cu orice strop din Sângele iertării
Si vom plăti pe veșnicii greșeala nevegherii.