Ne-ndepărtăm de tinerețe
Și ne-ndreptăm spre bătrânețe,
Cu fiecare an ce trece,
Viața se face tot mai rece.

În corp apare neputința,
Și orișicât ne-am da silința,
Tot mai neputincioși vom fi,
Treptat cum vom îmbătrâni.

Trec anii și te miri încet,
Cum dintr-un viguros atlet,
Ajungi să fii ca o legumă
Și să fii moale ca o gumă.

Nu ai putere în cuvânt
Și-ncet te-ndrepți înspre mormânt;
Cu trupul greu și chinuit,
Dovada c-ai îmbătrânit.

Când vorbești, dai mai greu din gură,
Aproape nu mai ai dantură.
Părul se face ca cenușa,
Cu greu atingi cu mâna ușa.

Simți că putere nu mai ai
Să faci lucruri ce le făceai.
Când umbli, pasu-ți șchiopătează
Și memoria ți se scurtează.

Tot ce ai strâns și-ai adunat,
În urma ta va fi lăsat.
Și te trezești că ai trudit
Până ce ai îmbătrânit.

Trece viața, trecem și noi,
Și vom pleca cu pumnii goi.
Nu vei lua nimic cu tine,
Nu voi lua nimic cu mine.

Cum am venit pe lume-așa,
Din lumea asta vom pleca.
Și dacă vom îmbătrâni,
Măcar să ne fie anii

Buchet de amintiri frumoase,
Cu flori de crin și de mătase.
Și ce în urmă am lăsat,
Să fie de toți lăudat.

Ne-ndepărtăm de tinerețe
Și ne-ndreptăm spre bătrânețe,
Dar ce contează cel mai mult
Este că-n al vieții tumult,

Cu-ncredere ai mers 'nainte,
Și chiar prin fapte și cuvine,
Ai fost în toate iscusit
Până ce ai îmbătrânit.

Dac-ai ajuns la bătrânețe
Și ai trecut de tinerețe,
Și dacă spui pe-un ton răstit
Că tu nu ai îmbătrânit,

Te dă de gol îmbrăcămintea,
Umblarea, vorba, dar și mintea,
Și trupul care e trudit,
Dovada c-ai îmbătrânit.