CÂNTECUL VIEȚII
Ce dacă cerul vieții mele pare gri,
Ei, bine, norii-s tulburi, nu sunt negri,
Iar dincolo de nori e însuși Dumnezeu,
O rază de speranță, va apărea mereu.

Eu cred că soarele doar s-a ascuns puțin,
Aceasta chiar o cred și crezul mi-l mențin,
Curând va fi senin, va trece ce a durut,
Îl vom slăvi pe Domnul, în care am crezut.

Se luminează cerul, chiar dacă nu de tot,
Albastru-nghite griul, și simt, acum eu pot,
Speranța să nu moară, orice ar mai veni,
Curând dispare griul, un bleu va deveni.
Emilia Dinescu