Psalmul 38
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Psaltirea în versuri  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Tecarte in 23/04/2025
Doamne, nu mă mustra în mânia Ta
Și nu mă pedepsi în urgia Ta,
Nu mai este vlagă în oasele mele
În urma păcatelor mele.

Fărădelegile mi se ridică deasupra capului,
Fiindcă am păcătuit împotriva Domnului.
Rănile-mi miros greu și sunt plin de coptură,
Sunt apăsat și gârbovit peste măsură.

O durere arzătoare mă mistuie prin măruntaie
Și toată carnea mea este numai vânătaie.
Sunt zdrobit de tot și fără putere,
Dar totuși aștept de la Tine mângâiere.

Tulburarea inimii mele mă face să gem.
Izbăvește-mă, Doamne, din lumea de blestem!
Căile Tale sunt atât de nepătrunse,
Totuși suspinele mele nu-Ți sunt ascunse.

Inima-mi bate cu tărie și puterea mă părăsește,
Totuși Bunătatea Ta zilnic pentru mine se-noiește.
Prietenii și cunoscuții mei se-ndepărtează,
Numai bunătatea Ta, Doamne, mă înviorează.

Chiar și rudele mele îmi sunt departe,
Numai Domnul de-ndurare-mi face parte.
Vrăjmași-mi întind necontenit capcane,
Dar Domnul zădărnicește uneltirile dușmane.

Când cei răi cu vorba curse-mi întind.
Eu sunt ca un surd și uneltirile n-aud,
Eu n-am pentru ei nici un răspuns
Că Domnul cu untdelemnul cel sfânt m-a uns.

Chiar când toți din jur mă părăsesc,
Eu în Domnul încă mai nădăjduiesc.
Când mi se clatină piciorul
Domnul îmi este Izbăvitorul.

Când sunt foarte aproape să cad,
Domnul îmi mai dă putere să rabd.
Îmi mărturisesc fărădelegea și mă doare
Pentru păcat, dar Domnu-mi dă îndurare.

Mulți sunt cei ce mă urăsc fără temei,
Numai Domnul mă izbăvește și de ei.
Ei îmi întorc mereu răul pentru bine
Și mă împovărează cu multe suspine.

Nu mă părăsi, Dumnezeul meu!
Vino și mă ușurează la greu,
Că numai Tu ești mântuirea mea
Și de la Tine aștept eu izbăvirea.
Amin.
(Joi, 13 august 2020)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 45
Opțiuni