RAZA DE LUMINA


Curată-i raza, ce străbate din văzduh...
Prin pustia liniştii de la amiază.
Şi pomii încărcaţi sub soare... cu zăduf,
Te uimesc... că totuşi... te-înviorează.

Acolo pe coline... în amurgul serii,
Din cerul sfânt mai picură vestire.
Sub arșiţa nopţii din zilele verii,
Lumina... rupe voalul de orbire.

De umbra nopţii fug spre infinit...
Şi mă opresc la izvorul mântuirii...
Să beau din apa... celui răstignit...
Să-mi pună pecetea izbăvirii.

Pe raza de lumina... urc ca un abur...
Ce se ridică... să-şi găsească norul...
Plutind... în oceanul gigantic de-azur,
Unde... ştiu... că m-aşteaptă Mântuitorul.

Curată-i raza ce străbate văzduhul...
Trecând cu unda ei... pe coarda inimii...
Nu mă mai sugrumă de acum zăduful,
Mă mângâie... blândeţea suavă a luminii.


Amin!