Linguşeala şi minciuna
De Bălășanu Constantin
Domnea într-un anume stat,
Un rege tânăr foarte respectat.
Şi pentru a cârmui mai cu folos,
Dorea un sfetnic bun şi credincios.

A născocit, fiind isteţ, o încercare,
Să cheme într-o zi în sala mare,
Dintre cetăţenii cei mai renumiţi,
Pe cinci, care erau des pomeniţi.

-Vreau să-mi spuneţi fără linguşire,
Despre a mea putere şi mărire
Ce credeţi, şi pentru sinceritate,
Vă dau câte un inel cu diamante.

De a inelelor valoare mult uimiţi,
Dorind nespus să fie astfel răsplătiţi,
Se avântară deci fără zăbavă,
Pe tânărul rege să-l ridice-n slavă.

L-au ridicat cu mult peste eroi,
Că ar avea talente, cele mai de soi,
Virtuţi fără de seamăn încă ar avea,
In timpul acesta, regele zâmbea.

Elogiile erau asemenea unui zeu,
De ar fi dorit să laude pe Dumnezeu,
Ei n-ar mai fi găsit cuvinte să o facă.
Erau convinşi că regelui aveau să placă.

Fiecăruia la rând, după cum vorbise,
Regele i-a înmânat inelul ce-l promise.
Abia acum constată însă regele uimit,
Că unul dintre dânşii o vorbă n-a rostit.

-Dar tu, îi zise, inelul nu poţi ca să-l iei!
-Eu, rege, altfel cred decât prietenii mei.
-Spune ce crezi, descarcă-ţi mintea toată.
-Cred, puterea de la Dumnezeu ţi-e dată.

Spre binele poporului ce-l stăpâneşti,
Şi vei da socoteală de cum o foloseşti.
Şi mai cred, rege, că toată a ta mărire,
Te va conduce de-a dreptul la pieire,

De o faci pe ea în strălucire doar să stea,
În cuceriri fără folos, asta-i părerea mea.
-Şi eu, regele rosti, şi eu gândesc la fel,
Dar tu prietene, nu vei primi nici un inel,

Îţi dau ţie încrederea şi amiciţia mea,
De astăzi înainte, la dreapta tu-mi vei sta.
Cât o vrea Domnul aici eu să domnesc,
Cu astfel de sfetnic doresc să mă-nsoţesc.

Dar iată-i pe cei patru sosind în fuga mare,
Să spună tânărului rege, că, negustorul care
I-a vândut diamantele, le-a dat false pe toate.
-Ştiu, dar şi vorbele au fost false, peste poate.

Cu aceeaşi monedă eu spusele v-am răsplătit,
Nici unul dintre voi nu poate fi nemulţumit.
Acum în treaba voastră cu toţii o să mergeţi,
Eu nu văd un motiv ca voi să vă mai plângeţi.
Iaşi 12 august 2008