Dumnezeu a zis: Să-ntocmim un cer
Cari să ţină apele împărţite-n două.
Un recrut pe care să-l numim străjer
Îmbrăcat în aer, vid şi bundă nouă.

Apele de deasupra, suspendate, rupte,
Să le facem fluvii către oseminte.
Cele mai fecunde şi mai dedesubte
Le facem pandore şi le facem flinte.

Şi aşa a fost! Cerul pe sprâncene
Cu pomăt albastru, se porni îndată
Către margini moarte, vii, aborigene
Îmbrăcând albuşuri ca un ou de vată.

(Apele fugite s-au oprit la maluri
Ţărcuite-o vreme de blajini porunci.
Uneori mai plâng, răzvrătite-n valuri,
Cum scâncesc în faşă năzdrăvanii prunci)

Şi-n această gură de nemărginire
Stau iconostase de adânc mister
Roiuri de triumf, nori de strălucire
Mor, se nasc, exultă pe poteci de cer.