Trairea prin Duhul Sfant...
Autor: George Cornici  |  Album: Trepte spre eternitate  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 11/09/2008
TRĂIREA PRIN DUHUL SFÂNT...

Trăirea prin Duhul Sfânt
Dă frumoase rezultate
Ne îndrumă pe cărarea
Către veşnica Cetate,
Răspândeşte pretutindeni
Miresme aşa plăcute
Că pot uşura povara
Şi durerile acute.

De-L lăsăm s-acţioneze
Cum crede de cuviinţă
Multe suflete pierdute
Veni-vor la pocăinţă
Şi vor ştii că face parte
Din preasfânta Trinitate
Care i-a creat pe oameni
Să trăiască-n puritate...

Plinătatea Lui ne-aduce
Multă pace şi lumină,
Multe binecuvântări
Dă la cei ce I se-nchină
Numai rugăciuni prin Duhul
Ajung Sus, la tronul slavei
De le înălţăm din casă
Sau din mijlocul epavei,

De-acceptăm ce ne oferă,
De Îi vrem călăuzirea
Nu vom accepta îndemnul
Ce ni-l dă, adesea, firea
Vom respinge faima lumii
Cum respingem colbul, pleava
Şi ne vom ruga cu patos:
„Dumnezeul nostru, AVA,

Te slujim cu consacrare
C-ai trimis parte din Tine
Să ne lumineze calea
Către stările divine
L-am primit cu bucurie,
Vrem să lociuască-n noi
S-avem ochii aţintiţi
Către viaţa de apoi.”

Trăirea prin Duhul Sfânt
Nu ne face de ruşine
Ci din contră: ne-ntăreşte
Dându-ne doar stări senine
Minciuna, făţărnicia
În prezenţa Lui dispar
Şi dau loc la simţăminte
Din al Cerului hotar.

Cine are Sfântul Duh
S-a golit de aroganţă
Şi e plin de bunătate,
De credinţă, de speranţă
S-a golit şi de mândrie
Şi de duh de răzbunare
Îngânfarea n-o suportă,
Dă, mereu, încurajare.

De L-am întristat vreodată
Să-L rugăm să vină iar
Altfel vom simţi tot timpul
Acel gust greu şi amar
Căci mireasma Lui sublimă
Naşte-n noi înseninări
Şi topeşte nepăsarea
Dându-ne iluminări...

Poate-i întristat c-am vrut
Voia noastră să dicteze
Şi, atunci, îndurerat
A-ncetat să mai lucreze
Şi lipsiţi suntem de pace
Şi de dulcea mângâiere
Dar cînd intră iar în noi
Simţim sfânta adiere.

Trăirea cea mai plenară
E prin Duhul, ştim prea bine
Cercetarea Lui duioasă
Dă curaj şi ne susţine
Roada-I binecuvântată
O gustăm şi ne hrănim
Când simţim unda Lui lină
Cântăm, ne înveselim...

Bucuria şi răbdarea
Ne pătrund, ne copleşesc
Şi respingem viclenia
Lepădăm ce e lumesc
Nu ne trebuie comori
Ce la Tatăl n-au valoare
Vrem să Îl slujim supuşi
Nu doar când e sărbătoare.

Numai prin îndemnul Lui
Vom ajunge la răsplată
O, ce binecuvântare
Dă prezenza Lui curată!
Să-L lăsăm se ne inunde
Cu puterea Lui duioasă
Ca s-avem întotdeauna
O purtare luminoasă...

Trăirea prin Duhul Sfânt
Dă frumoase rezultate
Ne îndrumă pe cărarea
Către veşnica Cetate,
Răspândeşte pretutindeni
Miresme aşa plăcute
Că pot uşura povara
Şi durerile acute.

gc/ 11 Septembrie, 2008















Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit