De ce-i așa, o știe El

De ce ți-e zâmbetul ucis?
Si zace ca un mort pe față,
Nu știi ca Eu sunt Cel ce ți-a promis,
Bucurie și belsug de viață?

De ce atâtea stele căzătoare,
Pe cerul din privirea ta?
Ridică-ți ochii din pământ spre Soare,
Caci biruința-i câștigată în Golgota!

De ce atâtea frunze ruginii,
Zdrobesc obrazul tău nemângâiat?
N-ai vrea, așa cum ești, la Min’ să vii,
Să sădesc în locul lor un trandafir înmiresmat?

De ce atâtea note frânte,
Pe portativul vieții tale?
Lasa-Mi muzica, în inimă să-ți cânte
Să poarte lauda Mea, și-osanale!

De ce a fost așa să fie?
Poate te-ai întrebat și tu mereu,
De n-o să afli aici, o să afli-n vesnicie
Direct din gura Mea, copilul Meu!

Și pân-atunci, mult nu va mai fi
De aceea nu fi trist, ci te-ntărește
Caci sunt pe drum și nu voi zăbovi
Ți-o spune Tatăl, care te iubește!

~Amin~