Semne cereşti

Timpul curge spre sfârşit
Vestind semnele cereşti
Ce ne spun necontenit
Căci timpul parcă-i sosit
Şi aproape Doamne eşti!

Semnele-s prea grăitoare
Şi-apar zilnic prin dezastre,
Nu cumva-i ziua cea mare
Strigând pentru avertizare
Glasului, gândirii noastre?

Cutremurele tot mai dese
Şi pe-uscat şi prin oceane,
Ca voci pentru a fi-nţelese
La cei mulţi ca să le pese
Se întind peste meridiane.

Şi boli, foamete şi ciumi
Care apar pe negândite,
Vrea să spună-ntregii lumi
Ce coboară spre genuni
Cum că haru-i pe sfârşite.

Teroarea crudă-n războaie
Predomină-n ordinea zilei,
Însă inimi, nu se înmoaie,
Ca-nviorarea după ploaie
Nu doresc, favoarea milei.

Au devenit complet pasive,
Nu vor a şti de Dumnezeu
Şi cred că vremile-s tardive,
Iar prin îndemnuri abuzive
Se-ndepărtează tot mereu.

Flavius Laurian Duverna
21 septebbrie 2008