Cand tata se roaga...
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BenHur in 28/09/2008
Când tata se roagă, el nu foloseşte
Cuvinte rostite mereu la amvon;
Vorbeşte de lucruri diverse, fireşte,
Dar toate sunt altfel; şi vorbe şi ton.

Când tata se roagă la dânsul acasă
El vine la Domnul cu multe nevoi;
Dar tot ce-l frământă şi tot ce-l apasă
Mai mult decât toate atunci, suntem noi.

Când tata se roagă, în casă-i tăcere;
Ce calm, ce-adâncime îi tremură-n glas!
Noi ochii ne-nchidem şi până-n unghere
Se-aude bătaia bătrânului ceas.

Când tata se roagă, el basme nu spune
Îi ies de pe buze cuvinte fierbinţi,
Rugându-L pe Domnul să fac-o minune
Să-i fie băieţii mai buni, mai cuminţi.

Când tata se roagă mereu îşi arată
Dorinţa aprinsă ce-o poartă în piept:
Să nu se mai certe ai săi niciodată
Să umble cu teamă pe drumul cel drept.

Când tata se roagă, simţim o putere
De sus cum coboară precum un şuvoi
Şi-n inima noastră se naşte-o durere
Că tatei dureri, îi producem şi noi.

Când tata se roagă, pricepi şi tu, frate,
Că poate-i şi el uneori supărat,
Că nu i se face întruna dreptate,
Că multe necazuri spre el se abat?

Dar tata se roagă şi iarăşi se roagă,
Suspină şi geme, şi cere-ajutor;
Şi dacă se roagă de-o viaţă întreagă
Să fie acesta un lucru uşor? !

Da, tata se roagă! Deşi câteodată
Noi nu înţelegem cuvintele lui,
Îi strângem puternic mâna de tată,
Căci alta mai caldă, mai gingaşă nu-i.

Ssst! Tata se roagă! Cu zarva e gata! ...
Dar mâine intrând în al Slavei Palat,
Păstrăm amintirea eternă că tata,
O viaţă întreagă cu foc s-a rugat.


wow
Wow, e poezie extraordinara! Pentru prima data citesc asemenea strofe pline de profund respect fata de TATA. E despre tatal dvs.? Bravo pentru talent si ... sunteti binecuvantati!
Adăugat în 01/10/2008
tatal
aceasta poezie parca vorbeste despre tatal meu.Domnul sa-l binecuvinteze,stiu ca si acum se roaga pentru cei 11 copii ,ca si atunci cind eram copii.E o poezie extraordinara Domnul sa ne dea si noua un duh de rugaciune pentru ca sa le transmitem copiilor nostri cea ce ne-au invatat si pe noi parintii,RUGACIUNEA.AMIN!
Adăugat în 05/10/2008
Frumos
bINECUVINTATI SA FIE TATII CARE O VIATA INTREAGA S-AU RUGAT!!!
Adăugat în 03/06/2009
Statistici
  • Vizualizări: 18379
  • Export PDF: 95
  • Favorită: 5
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni