Spre Sfânta Cetate

Spre Sfânta Cetate, Locaşul Cel Sfânt
Condu-mi pasul azi în lumea cea rece,
Măreşte-mi credinţa, în sfântul Cuvânt
Ca peste cercări să pot Doamne trece
Căci lupta-i grozavă, pe acest pământ!

Să lupt zi de zi... cu firea-mi cea veche
Ce-a fost îngropată, prin sfântul botez,
Dragostea cea multă ce n-are pereche
Să-mi fie de-a pururi cel mai dulce crez
Lumină pe cale cu-originea-i străveche!

Să nu mă-nspăimânt când va fi tortura,
Credinţa să-mi fie, pecetluită în granit,
Şi-atunci când tot răul, şi vrajba şi ura
S-or abate-asupra-mi, să stau neclintit,
Pregătit pentru luptă cu toată armura!

Să merg tot-nainte urcând sus pe cale,
Când paşii-mi îndrept, spre noul cămin,
Spre Sfânta-Ţi Cetate, cântată cu jale
De toţi peregrinii, cu-al lor cuget senin,
'Nălţând imnuri de slavă, şi mii osanale!

S-ajung biruinţa, în ultima luptă, finală,
Să fiu cu-ai mei dragi ce Tu mi i-ai dat,
Când mireasa aleasă, ea va fi triumfală,
În veşmântul de in alb, să fiu îmbrăcat,
Şi rod al iubirii, să-Ţi fiu Doamne-n fală!

Şi când voi fi gata, de-a intra în cetate
Pe-acele porţi sfinte, de-alb mărgăritar,
Acolo să fim toţi, când noi vor fi toate
Prin JJertfa cea sfântă ce-ai dat la Calvar
Ca s-aduci salvarea, pentru eternitate!

Flavius Laurian Duverna
28 septembrie 2008