Eram copil si multe nu știam
Pe întunecoase drumuri rătăceam
Copil fiind mă murdăream
Dar parcă nici nu observam

Adesea trecea ziua pe deplin
Si nu vedeam ca haina cea de in
Am murdărit-o in totalitate
De-am si uitat cum e-n realitate

Atât de capturat de ce făceam eram
Nimic in jurul meu nu observam
Trăiam, momentul ,clipa pe deplin
Câtă vreme afară era senin

Dar iată soarele a apus
O trezire dintr-o dată-n mine s-a produs
Acest astru minunat
A fost înălțat si s-a plecat

Acuma simt că trebuie sa merg acasă
Sa mă așez cu Tatăl meu la masă
O zi întreagă nu am îngrijit
De haina ce-a de in ce El mi-a dăruit

Dar iată întreaga-mi ființa-i cercetată
De gândul că in prag El mă așteaptă
Ca-ntr-o oglindă-n ochii, gingași de mărgăritar
Mă vad cum sunt, tot negru si murdar

Îl văd plângând iar lacrimile-I curg șuvoi
Îmbrățișa-ți noi plângem amândoi
Ceva in mine s-a sfărâmat
In clipa-n care-n brațe El m-a luat

Ca-n șoaptă Îl întreb de ce suspină?
Si mi-a răspuns cu-n glas duios
Că nu suspină ci e bucuros
Că m-am întors din drumul anevoios
Cat încă afară e lumină

De aceea-n astă lume toată
Nu e iubire mai minunată,
Decât dragostea de Tată
Nu-i sentiment mai frumos
Decât iubirea lui Hristos