Sunt muntele cu inimă de aur
În mine focul arde lemnul urii
Croind făgaşe slovelor Scripturii
Să stea Cuvântul uşă de tezaur.

Adesea în convulsiuni respir tăcere
Când mă priveşte blând un ochi de taur
Sau ghearele le-nfige un balaur
În trupul meu pe care moartea-l cere.

Iar alteori m-ascund în izma gurii
Ce lasă pe clisuri parfum albastru
Aflând scăpare-n gândul unui astru
Fugit şi el din braţele căldurii.

Din străfundul meu ţâşnesc izvoare
Şi vin şopârle să le bea şi ciute
Dar nu le vreau să curgă nebăute
Le vreau prin setea lumii călătoare.