Strălucind lângă foc, firu-mi cărunt
De al nopţi coşmar, ce în mine lupta!
Privind de departe ades suspinând;
Văzând pe Isus, în durerea cea grea.

În revărsatul zorilor, cu razele roşii;
Când lumina încerca să deschidă o zi,
Început-au îndată să cânte cocoşii
Iar Domnul din nou, înspre mine privi!

Lovit de durerea cea crudă a mustrării
Vorbind la oameni, fără să gândesc,
De frică să n-ajung pe prispa torturii
M-am lepădat acolo, de Domnul ceresc.

Un clopot răsuna, în mintea-mi zdrobită,
Fărâme din noaptea ce-a tristă-au rămas,
Cum oare-am renunţat la Fiinţa iubită?
Căci El, pentru mine la moarte s-a dus!

Cu mâinile strânse la pieptu-mi zdrobit!
Cu glasul tremurând de durerea mustrării,
Mă întorc la Tine acum susinând
Iartă-mi Te rog, clipa necugetării!

Ascuns printre ziduri, remuşcat de durere!
Căci eu Te-am negat, în clipa cea grea!
Cu pleoapele plânse, de cruda trădare
Iartă-mi neputin-ţa, ce frică-aducea!

Purtat ca o frunză pe aripi de vânt
Aşa m-am lăsat luat eu de valuri,
Dar azi mă întorc la Tine plutind !
Căci Tu mi-ai iertat nesăbuitele planuri!

Iar noi, generaţia zilei de-acum
Ne ascundem mereu printre oameni,
De Tine în public noi nu mai vorbim;
Să nu ştie nimeni, că suntem creştini,

Dar nu de o frică, cum fosta odată
Când sfinţii erau pe cruce-atârnaţi
Sau alţii la lei, ajuns-au ca pradă,
Ci vrem să rămânem de lume mascaţi!

Noi vrem să păstrăm atmosfera firească
Cu-aceea printre care aicea trăim,
Noi nu le vorbim despre Ţara cerească,
Aceast-ai o dovadă, că puţin îi iubim!

Când Domnul Isus, a fost printre noi
La toţi le-a vorbit despre ceruri.
Dorind să salveze mai mulţi din noroi
Să cunoască şi eii, al cerului glorii.

De-aceea o frate să nu-ţi pară greu
Să vorbeşti azi la oameni de Domnul,
Oricine, să ştie, că este-un Dumnezeu
Şi lor le poate fi Salvatorul!

Isus pentru toţi a murit pe calvar
S-aducă speranţa iertării,
Atât timp cât mai curge un picur de har
Oh, intră şi tu, în cupa Salvării.

11/8/2008gl