VREMURI TULBURI
Se prăbuşesc regate, sisteme monetare
În lume guvernează perversa derutare
Corupţia-i la culme, dolarul scade mult
E orb cine nu vede al vremilor tumult
E mare încordare, sunt multe frământări
Puţini sunt cei ce-acceptă poveţe şi mustrări.
Ce-au strâns o viaţă-ntreagă se pierde într-o zi
Şi oamenii întreabă: „Ce-o fi când ne-om trezi?”
Şi-ncepe-o nouă zi cu ştiri atât de rele
Că adâncesc durerea acelor vremuri grele
Sosind de la servici mulţi se gândesc că mâine
Vor trebui reduse bucăţile de pâine.
Se clatină convingeri formate-n zeci de ani
Văzând cum multe bănci declară că n-au bani
Ziare şi reviste dau multe amănunte
De crunta lăcomie a celor ce-s în frunte
Se devalorizează conturi iar panica pătrunde
Ca un pârjol grozav venit prin sumbre unde.
Guvernele ştiu bine c-ajuns-au la impas
Şi că soluţii bune puţine au rămas
Milionarii lumii de teamă sunt cuprinşi
Că-n criza mondială şi ei vor fi învinşi
Confuzia domneşte şi-s multe falimente
Iar mulţi, cu groază, zic: „avea-vom alimente?”
Pe fondul de derută apar falşii profeţi
Ce spun c-a început etapa altei vieţi
Şi ce să vezi?: sunt mulţi ce dau crezare
La teorii nefaste, doar, spre a lor pierzare
Iar bezna rătăcirii se-ngroaşă zi de zi
Căci forţa aroganţei mai mult rău va urzi.
Şi totuşi sunt fiinţe ce ştiu mai mult, mai bine
De unde vine răul: din fiinţele meschine
Păcatul e la lucru cu grave consecinţe
El naşte nedreptăţi, războaie, neputinţe
Planeta-i infectată de-al ei miros urât
Nocivă-i atmosfera de unde-a izvorât.
Când cinstea e plasată la colţul ruşinos
Urâtu-i confundat cu ceea ce-i frumos
Când Cel ce ne-a creat, făţiş, este sfidat
Iar Fiu-I preaiubit de mulţi e renegat
Condiţii se creează pentru nelegiuire
Pentru acele roade produse doar de fire.
Sistemul ce-i clădit pe şmecherii, minciună
Uşor e dărâmat de vânt şi de furtună
Păcatul muşcă, muşcă apoi distruge tot,
Produce anarhie şi haos şi complot
Cum a căzut Sodoma, cum a căzut Gomora
Pentru pieirea farsei, e clar, sosi-va ora!
Când temelia-i slabă, din paie sau nisip,
Când zâmbetul nu-i sincer pe al făpturii chip
Zidirea chiar de-i tare se prăbuşeşte iute
Şi ale ei ruine de lume sunt vâzute
Prosperitatea moare, tristeţea înfloreşte
Şi-ncrederea în oameni, de tot, se risipeşte...
Dar neclintit rămâne Cuvântul întrupat
Prin care revelaţii din infinit s-au dat
În El e siguranţa, în El e adăpostul
Din El înmuguresc iubirea, visul, rostul
Pe El cine zideşte, zideşte un destin
Ce poate să îndure sfidare, ură, chin,
O, de l-ar face lege în fiecare ţară
S-ar uşura planeta de crunta ei povară
Ar fi o atmosferă de pace, armonie
Şi linişte deplină nu doar ceremonie
E temelie tare, e far ce-n bezna groasă
Trimite raze blânde în starea dureroasă.
Se prăbuşesc regate, sisteme monetare
În lume guvernează perversa derutare
Corupţia-i la culme, dolarul scade mult
E orb cine nu vede al vremilor tumult
Dar neclintit rămâne sistemul de valori
Ce naşte-n omenire speranţă şi splendori.
George Cornici/ 15 Octombrie, 2008