IERTARE TOTALĂ SAU PARŢIALĂ?
Ne tot iertăm, ne tot iertăm
Şi tot nu este bucurie
În loc de cântec repetăm
Acea perversă şmecherie.
În loc să ne îmbrăţişăm
Cu-acea căldură a iubirii
Mereu, mereu ne încurcăm
Cu-acele fapte ale firii.
Noi spunem: “Ne iertăm total
Ştim bine care-i datoria!”
Dar răutatea lui Nabal
Ne afectează vorbăria.
Când ne-ntâlnim zâmbim forţat
Rostind “Pace!” cu voce tare
Dar sufletul e-ncorsetat
În unde de vociferare...
Şi-ar vrea să se elibereze
Din jugul greu al voii seci
Ar vrea să ne îmbărbăteze
Să fim ai Tatălui pe veci.
Vorbim cu patos de iertare
Gândindu-ne s-o aplicăm
Chiar în secunda următoare
Pe scara păcii să urcăm,
Dar nu putem; ceva ne ţine
Legaţi de-un duh ce e străin
De Tatăl Sfânt ce ne susţine
S-avem un nepătat destin,
Ceva...ceva, dar ce să fie
De nu mai sunt acele stări
Cu atmosferă caldă, vie,
Cu-atâtea binecuvântări?,
Şi e blocată alianţa
Cu Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt
Ne macină nesiguranţa,
Cântăm tot trişti un vesel cant,
E-mpiedicată părtăşia
Ce e dorită de Hristos
Se clatină credincioşia
Iar sufletul e nemilos...
Dacă iertarea nu-i totală
“Ce-i de făcut?” – ne întrebăm
Să ne gândim, acum, c-o boală
Pe care vrem s-o-ndepărtăm,
Se vindecă doar când reţeta
E aplicată integral,
Când nu mai murdărim planeta
Cu gândurile lui Baal,
Când nu mai e manipulare
Nici interesul personal
Şi nici rezerve în purtare
Atuncea ne iertăm total,
Atunci se rupe legătura
Ce ne ţinea-ngropaţi în lut
Şi nu puteam vedea măsura
Ce-o dă Stăpânul Absolut,
Atunci dispare-nfumurarea,
Învidia, gândul stricat,
Făţărnicia, ne-ndurarea
Şi duhul greu de-nduplecat...
Şi tot ce-a-ntunecat credinţa
Dispare cum dispare-un nor
E alungată neputinţa
De-al nostru scump Mântuitor.
Abia când uşa o închidem
Să nu mai intre vreun păcat
Şi când pe frate nu îl vindem
Vedea-vom calea de urmat.
Dorim să nu fie spoială
În tot ce facem sau vorbim
Dar când iertarea nu-i totală
Dorim noi să ne pocăim?,
Aceasta este întrebarea
Ce-aşteaptă, astăzi, un răspuns
Iar dac-am înţeles chemarea
Nu vom avea nimic de-ascuns...
Ci fără nici o-ntârziere
Vom repara ce am stricat
Ne vom gândi la Înviere
Poate mai mult ca niciodat’...
Doar pocăinţa poate-aduce
Miresmele ce le dorim
Iertarea fi-va ca la cruce
Cu gându-acesta ne-ntărim...
Să o lăsăm să ne pătrundă
Dar nu oricum, ci integral
Să nu lăsăm nici o secundă
În noi al lumii rece val...
Urmările vor fi frumoase
Cu împliniri de nedescris
Veni-vor unde luminoase
Cu bucurii din Paradis.
Iar atmosfera-n Adunare
Va fi întocmai ca în Rai
Lucra-vom veseli în lucrare
Dând lui Isus al nostru trai.
gc/ 21 Octombrie, 2008
Da, iertarea poarta-n ea flacara iubirii,
Ce elibereaza omul de tot ce-i pamantesc.
Si inmugureste in om firea dumnezeirii,
Prin care roadele nemuririi eterne cresc.