(Ps.40.2)

Pe Pământul viciat de orgii şi de păcat,
Sunt presărate, gropi, cu mocirlă fără apă.
Dar cine este sincer să spună răspicat,
Că nu a stat vreodată aruncat în groapă?

Cine poate spune că-n mâlul unei gropi,
Nu a stat cu-nfiorare să privească-n sus?
Dar nu la vântul ce bântuie prin plopi,
Ci la mâna-ntins-a Domnului Isus.

Deseori am stat zăcând în tulburi ape,
Privind în jurul meu distrus şi îngrozit;
Crezând că nu e nimeni să vină să mă scape,
Dar strigând spre ceruri, Isus, m-a auzit.

Ajuns am fost în groapa deznădejdii,
Cum Beltşaţar stătuse în groapă printre lei.
Încolţit zăceam de furii şi primejdii,
Şi-am strigat: “Isuse! Vino să mă iei”

Altădată, am căzut în groapa cu răniţi,
Spunând, “adio” vieţii, cu suflet năruit.
Şi-atunci cu lacrimi mari, fierbinţi,
Am strigat la Domnul şi viaţa mi-a-nflorit.

M-am pomenit, odată, săpând la Potifar,
Fără a-ntrezări cum va urgisi năpasta!
Şi-atunci, Isus, cu fascicul ca de far,
Nu m-a lăsat să cad pângărind nevasta

Vă mai spun de-o groapă lăsată de Acan,
În care am căzut privind spre Şinear,
Dar Domnul ce dă totul pe gratis fără ban,
Şi de-aci m-a scos, cu milă şi cu har.

Am mai căzut, odată, în groapă într-un an,
Când mama mea iubită, s-a dus, m-a părăsit.
În durere nu vedeam că merge-n Canaan,
Dar scos am fost şi-atunci de Domnul meu iubit..

Gropi ca şi acestea sunt mii şi mii de mii,
Dar cum prin versuri sunt inabil la scris,
Îţi spun să strigi la Domnul şi vei putea să ştii,
Că te va scoate-afară să mergi în Paradis.
Amin