Mereu şi mereu
Revine un gând:
De ce trec anii în zbor?
N-ar putea trece, mai lin, mai uşor,
Venind agale, pe rând,
Întrebând.
Se-adună-n ciorchine-ntr-o zi,
Nu mai ştii
Cum au trecut în galop,
Cum te-ai trezit dintr-o dată
Bătrân.
Da, recunosc, nu mi-e uşor,
Neîndoios, aş vrea să fiu
Bătrânul frumos, înţelept,
Cu mintea întreagă, lucidă,
Cu zâmbet senin,
Cu inima curată, avidă
De-a cunoaşte
Tot ce este autentic,
Cinstit şi drept,
Vrednic de iubit şi primit,
Cum zice Scriptura.
Mă gândesc:
Precum păsările trec
În toamnă spre ţările calde
Fără să ştie dacă şi când vor sosi.
Ştiu că Cineva
Le-a implantat în gene
Data plecării-ntr-acolo.
Se nasc, cresc şi apoi începe
Un training aici,
Apoi vine ziua cea mare,
Ziua plecării.
Cu aripile-ntinse, gata de zbor,
Identitatea lor acum e plenară.
Le privesc de aici de jos
Cum zboară în stol,
Ele nu mai sunt ceea ce sunt.
Înălţate-n lumină,
Biruind tot ce leagă de glie,
Sunt un cântec frumos,
Un zbor luminos.
Aşa şi eu, deocamdată aici,
Învăţ să mă desprind de glie,
Apoi, când va veni Isus,
Să zbor spre veşnicie.
Sau, poate, voi pleca şi eu,
Asemenea păsărilor toamna,
Când frigul iernii bate la uşă,
Recunosc - sunt doar praf şi cenuşă,
Şi totuşi...
N-am să mor,
Voi trăi întru zbor.

31.10.08