"Caci însus Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel
si cu trâmbita lui Dumnezeu, Se va coborâ din cer, si întâi
vor învia cei morti în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom
fi ramas, vom fi rapiti toti împreuna cu ei, în nori, ca sa
întâmpinam pe Domnul în vazduh; si astfel vom fi totdeauna
cu Domnul" (1Tes. 4.16-17)


O familie creştină, înainte de culcare,
A citit, că vine Domnul, să ne ia dintr-o strigare.
Soţul (mai) necredincios, cum era şi obosit,
Se gândea că toate-acestea sunt doar basme de-adormit.
"Curioasă profeţie" sta în pat pe gânduri omul:
"Cum se poate să-nţelegem că pe nori veni-va Domnul?
Cum să cred eu în "ceva" care-mi este atât de greu,
Cum să vin-aşa-ntr-o clipă să ne ia la Dumnezeu?

Soţia şi fiica, credincioase şi de Domnul temătoare,
S-au rugat ca el să creadă şi-au plecat pentru culcare.
Dar bărbatul tulburat, nu putea nicicum să doarmă:
"Cum să vină ca un hoţ să ne dea prin somn, alarmă?
Cum să vină, iar Isus, şi din cer să trâmbiteze,
Şi aşa dintr-o secundă pe cei morţi să-i învieze?
Eu, naiv, nu sunt să cred în venirea-acestui Domn,
Iar acum ar fi mai bine să mă duc să-mi văd de... somn".

*

Dar, într-un târziu, iată-l omul deşteptat...
Apăruse zorii zilei şi s-a dat cu greu din pat!
S-a sculat buimac de somn dar grăbit, întârziat,
Însă când privişe-n jur ce-a văzut l-a speriat;
Patul, soţiei sale era gol! Toate răvăşite-ntinse,
Iar hainele, lăsate seara, erau toate neatinse…

”Ce-o mai fi acum şi-aceasta? Unde-o fi a mea soţie?
Unde-o fi plecat în noapte, fără ca nimic să-mi spuie?”


Şi s-a dus atunci în grabă la Maria-n dormitor,
Poate, e bolnavă fata, ea să-i dea vreun ajutor.
Şi-a bătut la uşa fetei, dar tăcerea l-a străpuns...
Căci din dormitor Maria nu i-a dat niciun răspuns.
-Bună dimineaţa tată - iese Petru speriat -
Ce se-ntâmplă-aici cu tine de eşti trist şi tulburat?
Când a dat atunci de fiul i-a răspuns cu consternare:
-Mama ta cât si Maria, nu-s prin casă-n dormitoare!
-Nu se poate ca să plece făr-aţi spune ţie, tată,
Aceasta, nu ţi s-a-ntâmplat pân-acuma niciodată!
Dar... se uită către uşă plin de spaimă şi-ndoială,
Când văzu pe dinauntru că era "şi"... cheia-n yală!
*

Atunci, cei doi au plecat să mai vadă pe la rude,
Poate-acolo dau de ele încercând…a se ascunde.
Când ajung la o cumnată au bătut uşor la uşă,
Iar când gazda dă de Petru, ce era a lui mătuşă,
Zice tuşa-ngrijorată, cum era vădit nervoasă:
-Fata mea cea-zis cuminte, nu-e nicăieri prin casă!
A plecat în toiul nopţii, făr-o vorbă ca să-mi spună,
Deşi-mi păruse serioasă cu pretenţii de... creştină.
Imi ţinea adesea predici cum că vine iar Cristos,
Iar acum,"ieşirea"-aceasta, nu-i mai e de vreun folos!
Îmi spunea să las păcatul ce mă duce la pierzare,
Îns-această escapadă, nu-i mai dă nicio crezare!
Îmi spunea c-aici în lume, este, o mireas-aleasă,
Şi că vine-un Prinţ din ceruri să o fac-mpărăteasă.
Iar acum... acum, desigur, sunt cu totul dezolată...
Cum să plece-n toiul nopţii, fără haine... "ne-mbrăcată"?


Petru şi cu tatăl său au rămas înmărmuriţi;
Se uitau unul la altul, fără vorbe, -ncremeniţi!
Intre timp cumnatul spune: - Hai să stăm puţin la masă;
Poate fac şi ele-o glumă şi-n curâd vor fi să iasă…

Nu-i exclus să fie-acasă să vă caute-amândouă,
Căci şi timpul trece iute; în curând e ora nouă.


După ce au stat la masă, unii au ieşit în stradă;
Să asculte, să întrebe, poate, dintre-ai lor să vadă.
Pe străzi, era, lume multă; speriată şi-ngrozită,
Vânzătorii pe tarabe lăsau marfa nepăzită.
Unii după "dispăruţi", alergau pe străzi plângând,
Iar pe alţii îi vedeai prin mulţime căutând...

(Aspectul străzii, ce era ca niciodată dezolant, sfâşietor,
Prevestea că pe pământ, vine-un val necruţător!
Se, prefigureaz-o vreme despre care nu insist,
Când ajunge la putere, dictatorul Anticrist).

... Prăvălii erau deschise dar vânzări nu se făceau,
Căci fiinţele-ngrozite printre rafturi se boceau.
Unii, alergau aiurea căutând a se ascunde,
Dar de-această catastrofă nici guvernul nu răspunde.
Suflete, ce se găseau fără număr, zbuciumate,
Aşteptau o vorbă bună, ori să fie consolate.
Poliţia, şi ea-ngrozită răspundea la telefoane,
Căci la cei de "negăsit" s-au adaos... milioane.


Unii se plângeau cu jale că i-au prins nepregătiţi,
Iar pe alţii, mai plăpânzi, îi scotea uşor din minţi.
Mulţi slujbaşi de prin biserici regretau acum amarnic,
Căci, jucând cu compromisuri, au ajuns atât de jalnic.
Unii disperaţi plângeau, că, au fost la Adunare,
Dar atunci stăteau pe scaun, moţăind în nepăsare.
Altele, ce ţineau la datini, ori concepte mai plăcute,
Se băteau cu pumnu-n piept c-au rămas şi sunt, pierdute.
Unele, ce ţineau la lume cochetând cu fast şi odă,
Işi plângeau acum tot luxul aranjat, croit la modă.
Mai erau şi miliarde care-au mers cu capul sus,
Fără, să mai ţină seama de oferta lui Isus.... **

Şi omul nostru sceptic, acel de la-nceput,
Ce spunea despre Răpire că n-ar fi de conceput,
Alerga urlând pe stradă cu părerea sa învinsă
Şi-şi închipuia soţia după nouri sus, ascunsă.
Dar, când printre umbre, mai spera să se-agaţe,
Se trezeşte cu soţia ce-l ţinea la ea pe braţe.
- Scumpa mea tu eşti cu mine? Nu a fost acum răpirea,
Pot în clipa următoare, eu să-mi capăt, mântuirea?
- Dragul meu atâta timp cât prin vis te-ai zbuciumat,
Am rugat pe Domnul nostru, ca să fii şi tu salvat.
Fiindcă, iată, vine ziua când Cristos din slăvi apare,
Ca să-Şi strâng-a Sa mireasă sus pe nouri c-o... strigare.
Iul. 2005