De pe frunzele copacului vietii,
Din cer roua spala fructul iubirii,
Ca-n cuptorul vantului sa incolteasca
Lumina rodului cu fruct de iubire.

In psalmul privirilor Tale
Ne scalzi iertandu-ne pacatul,
Ne-acoperi al inimii mut strigat,
Si trupul, suspinul cu buzele tremurande,
Cu crini ni le acoperi,
Cu-ale cerului palme ne mangai.

Roua cazuta-n sudoarea sangelui,
Cand paharu-n gradina sapa omenirii
Cu mainile-I frante,
Un strigat, dar nu la Ilie!
In soapta multimii patata,
Se-aude capul plecat in ropotul despietririi:
"S-a sfarsit!"

Roua si astazi ne vrea inceputul
Si vesnic ne vrea petale in crin,
Si-a alinul vesniciei ne-mbie,
Din prada sa fim inalta solie,
Iar din suspine mintzite sa spunem adevarul.