O oază de lumină,
Paradis de verdeaţă,
Şirag de diamante,
De aur fină ceaţă,

Cohorte de luceferi,
Formaţiuni de îngeri,
Ploaie de nestemate,
Un dalb veşmânt de nuferi.

În mijlocul feeriei
De lavă şi de gheaţă,
Răsare în lumină
Un tron imens din ceaţă,

Purtând pe sine Fiinţa
Supremă şi perfectă,
Izvor şi căutare
A tot ce se reflectă.

Dincolo de idee,
De-ale minţii-ascuţişuri,
De orice vis aievea,
De-ale lumii-nalte piscuri,

Există “Cel ce este”
Prin nevăzuta-I Faţă,
Trăind prin Sine Însuşi,
Izvor fiind de viaţă.

În jur vuiesc coloşii
Scăldaţi în infinit,
Porniţi din spectre roşii
Se-nşiră la zenit.

Galaxii fără număr
Se transformă-n neant
Şi din nimic se-arată
Noi pietre-n briliant.

La rândul lor, planete
Risipă fac de taine,
Încorsetate-n forme,
De aburi albe haine.

Se-adună în şiraguri
Ţesute-n fire mii,
Formând trainice semne
Pe bolte argintii.

Cuvântul stă în toate
Şi toate-s în Cuvânt,
Imaginea voinţei,
Supremul legământ.

Dovadă de grandoare
Şi ordine măiastră,
Amprentă-a raţiunii
Pe-ntinderea albastră.

Din luminile dense
Heruvimul de jos,
Ce poartă ca veşminte
Tot ce e mai frumos,

Se-ntoarce către sine,
Gonit de-al legii eu,
Mocnind în sine însuşi
Dorinţa de-a fi zeu.

El clipa declanşează
Întoarcerii-n abis,
Atinselor fiinţe
De gândul lui proscris

Şi-mparte paradisul
Cu-a treia parte-n sine,
Lăsând să se-ntrevadă
Răul născut din bine.

La marginile lumii
Create prin Cuvânt,
Din lut şi Duh se naşte
O fiinţă pe pământ,

Purtând pe sine chipul
Eternului “Eu sunt”,
Împins fiind să-ncalce
Al vieţii legământ.

Lucifer e acela
Ce i-a sădit în gând
Blestemul răzvrătirii,
Robiei pe pământ.

Primeşte-apoi speranţa,
Prin Cel neegalat,
Sămânţa profeţiei
De a mai fi iertat.

La împlinirea vremii,
Trecute-n viitor,
Se naşte într-o iesle,
Al lumii Creator.


Luând chipul făpturii,
Un trup neîntinat,
El Cale Se oferă
Ieşirii din păcat,

Lepădând infinitul,
A devenit finit,
Întrecând aşteptarea
Celui mai vrednic mit.

Pe cel ce Universul
Nu-L reuşea cuprinde,
Iată-L venit sub vremuri,
Făptura a-Şi surprinde.

Supus legilor firii,
De timp încătuşat,
Stăpânul veşniciei
E-n cel de El creat.

Comunicându-i taina
Şi drumul revenirii,
El bratele-Şi deschide
Şi trupu-Şi dă pieirii.

Făcând dovada clară
Că-I Fiul credincios,
Împlinind profeţia
Venirii lui Hristos.

Coboară în infernul
De Lucifer aprins;
Frângând puterea morţii,
Cu moartea Sa a-nvins.

Tâşnind din întuneric
Al Hadesului frânt,
Lumina Învierii
Răsare pe pământ.

Şi revenind la Tatăl,
El - Fiul proslăvit,
Începe-o nouă eră,
Prin Duhul Sfânt venit.

Piatra de temelie
Eclesiei cereşti,
Pecetea înfierii
Sufletelor lumeşti.

Iar lumea preschimbată
Din jertfă şi iubire,
Începe pregătirea
La-a doua Sa venire:

O revenire-n forţă
A planului divin,
Ce a cules în taină
Sămânţa de pelin,

O cale-a promovării
În sferele cereşti,
Acelora ce poartă
Odăjdii pământeşti.

Atunci când biruinţa
Va triumfa deplină,
La vremea separării
Grâului de neghină,

Cunoaşte-va făptura
Planul din veşnicie,
Şi raţiunea Celui
Ce l-a făcut să fie.

Mai mult decât speranţa
Ce-ascunde-a lumii taine,
Va fi o transformare
De învechite haine,

Ale firii şi fiinţei
Ce s-au regenerat,
Prin jertfa acceptată
Salvării din păcat.

Nu dispera, creştine,
Asteaptă doar iubind
Şi vei trăi în ceruri
Ce n-ai visat gândind,

Ce mintea nu cuprinde
Şi ochiul n-a văzut;
Va fi acolo veşnic
Doar cel ce a crezut.