RUGACIUNILE


Întunecoasa noapte pălește, sub strălucirea stelelor.
Și misterul nopții poartă pe aripi secundele viselor.
Lumina pătrunde, risipind tenebrele întunecoase,
Din cele mai ascunse unghere, tainele sunt scoase.

Rugăciunile intense, de cu zori şi până-n seară,
Ce cu lacrimi sunt udate... fie iarnă... fie vară...
Ce în noapte... în taină mare... cu strigăte mute,
Vor s-alunge demonii nopții... munții să-i mute.

Deschid cerul, ca să curgă ploaia binecuvântărilor,
Sub puterea Celui veșnic... Soare al îndurărilor.
Trezită speranța... pune-n inimă liniște interioară,
Biruința luminii... în sufletul tău... pacea coboară.

O pace... cum numai Domnul Isus ți-o poate da,
Te bucuri și-n suferință, nimic nu te va tulbura.
Chiar dacă uragane infernale... s-ar dezlănțui,
Tu rămâi... în picioare, în credință vei viețui.

Neprihănirea intonează imnul credincioşiei.
Și sufletul găsește trăirea divină... a armoniei...
În viața prețuită... ca o comoară în curăție,
Urmărind ascultarea şi trăirea... în sfințenie.

Rugăciunile deschid toate zăgazurile cerului...
Au putere divină dată de Isus Hristos... omului,
Ca să fie încununată biruința jertfei... sub voință,
Să primească omul sfințirea... prin credință.

Amin!