Ce epigoni in testament,
Ce canturi, ce cuvinte,
Pe drum, in pas, le era vazul,
A cerului coloare s-o-nteleaga,
La tzitere cantandu-I lui Iehova
Spre cer avand maini ridicate.

In nume tradusa le era menirea,
Ca fiarele infometate ce-si sfasie prada,
Erau in pioshenii jertfe,
Flamanzi de-a cerului neprihanire.

Nu sunt uitate nici acum
Altarele de pa-ale lor morminte,
Cum stersera lacrimi cu-a lor amintire,
Nu in laude gasindu-si rasaritul,
Ci-n odihna armelor puse jos.

In Israel si-acum ii recunoaste marea,
Ploaia pe Ilie,
Vantul brazdand obrazul lui Moise,
Trecatorile din munti pe David,
Soarele pe tanarul Iosua,
Si-ntunericul... pe Isus.

Doar ei au talmacit cuvantul
Si in enigme i-au lasat pe imparati,
Indemnandu-i sa se pocaiasca.
Dar ei in schimb,
I-au omorat cu pietre
Si i-au inaltat pe cruci.

Ne-ndeamna si azi cetind Scriptura
Sa le cunoastem disperarea,
Ne striga chiar si-acum cu-nfiorare,
Ca marea cu-ale ei valuri,
Sa nu ne inspaimante.
La Domnul sa ne inaltam privirea,
Da capo al fine...sfarsind alergarea.


inspirat din predica la biserica.
2000