Pe fruntea talpilor tale
Ti-e pecetluita vesnicia,
S-alegi cui sa slujesti
Ca-n urme sa ti se citesca stapanul.

Nu numai adevarul e pe cruce,
Minciuna-si face loc,
Ca rob ai fost
Slujind a cerului menire,
Cand numele tau e scris pe porti in iad.

Stapanul talpilor tale
Te-ndeamna ca verb,
Pe un altar sa fii tamaie...
A iubi, a nu iubi?
Nu Hamlet te intreaba!
Ci cel caruia tu ii slujesti.
Ca verb in iad
Sau verb de cer sa fii.

Nu-i mar sa faca portocale
Sau par sa faca prune,
Din spini tu sa culegi smochine.
Pe fruntea talpilor tale
E sapat cu nemurire destinul.
Cui ai slujit?
Sau cui slujesti?
Te-ntreb,...iar tu raspunde-ti!