Ce frumuseţe rară e litera iubirii!
străpunsă s-a lăsat pe-un lemn de sicomor
şi-n timp ce sângera în cuiele orbirii
eu, în osânda ei, muream
să nu mai mor.
Ce frumuseţe rară e lacrima iubirii!
îmi vine între ţărmuri de inimă s-o strâng!
când am văzut-o dalbă în ochii Nemuririi
eu, fiul lui Caiafa, plângeam
să nu mai plâng.
Ce frumuseţe rară e flacăra iubirii!
dac-aş sorbi-o-ntreagă aş deveni un rug.
cu ea aş măsura destinul contopirii,
de iadul îngheţării fugind
să nu mai fug.
Mi se pare superb felul in care dati glas fiecarui gand adresat catre Dumnezeu. Imi plac ambele volume si aceasta poezie in mod deosebit. Slava Dlui Isus