Am intrebat noi oare pe cei morti pentru cei vii?
Dupa ce-am pribegit prin tara apasati si flamanzi,
Dupa ce ne-am poticnit si ne-am sfaramat,
Acum sa intrebam oare pe cei morti pentru cei vii?

Nici ramura de finic, nici trestia nu mai e la locul ei,
A fost smuls capul si coada,
Iar rugul din care ne vorbea...
Am aruncat...am aruncat pamant pe el.

Toiagul, toiagul...norul si focul,
Poporul, fiica poporului Tau se uita in sus,
S-a pierdut in pustie!
Te cauta in locasul de inchinare, Doamne,
Nici mana nu mai e in chivot,
Iar la poalele capacului ispasirii...acum sunt oase!
Oare unde, unde, Doamne, iti este toiagul?

Orfanii si vaduvele nu se mai bucura de mila
Caci jugul apasa asupra lor,
Iar toiagul cu care inainte-i conduceai prin pustie,
Acum, le lasa urme pe spate.
Si cu toate astea...
Nu se mai gasesc obraji brazdati de suspine.

"Rautatea din popor arde ca un foc,
Care mananca maracini si spini,
Aprinde desisul padurii,
Din care se inalta stalpi de fum"
Isaia 9:18

Bel-Nebo tace, este carat in spate de Iacov,
Iar Efraim si locuitorii Samariei rad,
Zidurile Ierusalimului au fost daramate...
Closca a-ncercat sa isi adune puii.

"Fiecare jefuieste in dreapta si ramane flamand,
Mananca in stanga si nu se satura,
La urma, isi mananca fiecare carnea bratului sau." Isaia 9:20

Eu ma intreb: " Daca Efraim, Manase si Iuda au patit asa,
Oare, noi, ce-om mai pati?
Doamne, unde, Doamne, iti este toiagul?