Privind la cerul Tău înalt,
La ce-ai făcut, la ce-ai creat,
La iarba ce se-apleacă’n vînt…
Prin minte-mi trece-un singur gând:
“O Doamne, Tu exişti cu-adevărat”!

Dacă din mugur-floare albastră-apare;
Daca din bob, un spic de grâu răsare;
Şi dacă rîul curge neîncetat,
Eu pot sa spun numai atît:
“Există Dumnezeu cu-adevărat”!

Dacă soarele răsare dimineaţa,
Şi-apune spre’nserat la asfinţit;
Dacă lumina’apare când se risipeşte ceaţa-
Cu voce tare pot să strig numai atât:
“Există Dumnezeu cu-adevărat”!

Dac-adiind, chiar vîntul îmi şopteşte,
Şi dacă păsărele cîntă-n zbor,
Dacă în munţi şi liniştea vorbeşte,
Iar în pădure murmură un izvor
Cu glasul meu, eu mă alătur lor şi spun:
“Există Dumnezeu cu-adevărat”!

Dacă căzut fiind, m-a ridicat;
Dacă bolnav fiind, m-a vindecat;
Dacă în viaţă astazi eu mai sunt;
Atunci eu pot să spun numai atît:
"Există Dumnezeu cu-adevărat"!

O, Doamne! Ajută-mi astăzi să trăiesc,
O viată sfîntă, fără de păcat;
Şi’atîta timp cît încă mai călătoresc,
Pe-acest pământ străin şi însetat –
Să vadă lumea-n mine, Chipul Tău curat
Şi veşnic, veşnic să proclame ne’ncetat
Ca Doamne: ”Tu existi, exişti cu-adevarat!”