- Eu n-am vrut să scriu versuri, poeme și cântări
ce gâdilă urechea și inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare, am vrut să sparg cărări
spre Cer și libertate, din iad și din noroaie.

Am vrut să-mbrac oștire cu număr nesfârșit,
din fiecare carte să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet și braț nebiruit,
pornind să spargă încă o linie dușmană.

Din orice gând să-mi iasă o sabie țintind
în cuib viclean de șarpe, în inimă de iudă,
și-n mână de satană ce umblă uneltind
să fure munca celui ce plânge și asudă.

N-am vrut să strig cuvinte, ci-am vrut să trag săgeți,
puternice și multe cu negreșită țintă,
am vrut să sun alarma, am vrut să rup peceți,
am vrut să-mpiedic răul să fure și să mintă.

Cântarea-i numai forma sub care-mi ies plecând
ostașii-acestei lupte de-un suflet și-o credință,
ca oricâți sunt, să meargă coloane rând pe rând,
să lupte-n orice parte spre-aceeași biruință.

O, dragi cântări a mele, plecați cum v-am dorit
în linii largi de luptă pe-ntins din zare-n zare
și nu mai stați din drumul viteaz și strălucit
decât când o să sune Cereasca Încetare.

Luptați să nu ajungeți în mână la vrăjmaș
și-ajunse, nu-i dați sprijin în lupta lui viclean,
păstrați-vă și scutul și spada de ostaș
nălțând Solia Sfântă și-n tabăra dușmană.

Plecați-mi, rânduri sfinte, mai multe an cu an,
mai îndrăzneț, mai sigur, mai ager în mișcare,
cu fiece săgeată să-nfrângeți un dușman
- așa să vă găsească Hristos pe fiecare!