A fost odată ca niciodată
Frăţiorii mei cei mici
Un băieţel cu ochii albaştii
Cu numele de Ciufulici!

Era cam cârn, dar n-are a face
Căci tare îmi era frumos
Dar îi strica un singur lucru:
Era un mare MINCINOS!

Mămica lui era mâhnită
Şi îl ruga: Nu mai minţi!
Dar Ciufulici nu se lasă
Şi minte iarăşi... şi mai şi!

Tăticul lui, un om ca bradul,
Înalt, spătos, cu pumn de fier
Când Ciufulici privea la dânsul
Privea în sus ca înspre cer.

Îi spune tatăl: "Ia ascultă,
Minciuna tu s-o ocoleşti
Căci dacă nu, în Iad vei merge
Şi coarne-n cap curând ţi-ar creşte!"

Se uită crud la dânsul tată
Şi Ciufulici a îngheţat!
"N-am să mai fac", îi spuse piciul
"Ei bine atuncea... te-am iertat"

Rămâne Ciufulici pe gânduri
Şi-şi spune-n sine plin de teamă
"Vai... ce mă fac de nu mă iartă Isus
Şi-mi ţine toate-n seamă?

Te pomeneşti că-mi cresc corniţe
Şi toţi vor şti neîndoios
Că fost-am pedepsit de Domnul
Că am fost un mincinos!"

Se culcă Ciufulici în urmă
Şi are un vis îngrozitor!
Parcă mergea pe o câmpie
Parcă trecea printr-un ogor.

Era întuneric, era singur
Şi inimioara îi bătea.
Când deodată, vede în zare
Un munte ce de lumină strălucea.

El ştie că acolo sus pe munte
Se află Tatăl cel Ceresc
O, de-ar putea s-alerge acolo
Dar vai... puterile-i lipsesc!

Aude atunci un râs sălbatic
Şi deodată îi apare
Cu coarne, coadă şi copite
O mogâldeaţă pe cărare!

Şi răde, răde mogâldeaţa -
Ce frică-i e lui Ciufulici
Măciucă părul i se face
Întocmai ca la un arici.

Îşi spune-n sine plin de teamă:
"Vai de mine! Să şti că ăsta-i necuratul
Şi nu e nimeni să mă scape
Şi vai... cât de departe-i satul!"

Atuncea plin de disperare
El strigă dracului aşa:
"Să nu crezi că mă tem de tine
Hai, iute, piei din calea mea!"

Dar necuratul nu clinteşte
Ba, chiar se-apropie mereu
Şi-i spune: "Nu şti că eşti
De acum al meu?"

"Al tău? Dar ce am eu cu tine?
Respingător eu te găsesc.
Eu sunt al Domnului din ceruri,
Numai pe Dânsul îl iubesc!"

"Zici că-l iubeşti, dar nu şti oare
Că Domnul tău Isus Hristos
Iubeşte numai adevărul
Şi nicidecum pe mincinos!

În cer, există lege sfântă
Că cine face-n lume rău
De nu ascultă sau de minte
Să fie pe vecie al meu!

Deci haide Ciufulici cu mine
Plăcutu-ţi-a să minţi mereu
Minciuna este de la mine
Deci hai cu mine fătul meu!"

Şi-ntinde Diavolul o gheară
Să ia de braţ pe Ciufulici
Dar copilaşul sare-n lături
Şi strigă aspru: "Fugi de aici!"

În clipa aceeaşi-aminteşte
Cum mama lui l-a învăţat
Că cel care păcătuieşte
Să fie dacă vrea iertat!

Greşeala să şi-o recunoască
Îngenunchid apoi sperit
Să strige astfel către ceruri:
E drept că am păcătuit!

Şi astfel face copilaşul
El recunoaşte c-a greşit
"O, iartă-mă!" se roagă-ntruna,
"Vai, cât sunt de nenorocit!

Dacă mă ierţi acum Isuse
Te voi iubi atât de mult
Nu-mi voi mai supăra părinţii
Ci doar pe Tine-am să te-ascult!"

Cu mâinile împrunate,
Cu ochii închişi, îngenunchiat
Abia-ndrăzneşte să respire
De frica celui necurat.

Degeaba te mai rogi copile
Isus nu te va asculta
Al meu eşti, hai cu mine
Apucă bine mâna mea!

Şi-ntinde Diavolu o gheară
Dar hop! Că mâna-ncremenit
Căci între Ciufulici şi dânsul
O arătare s-a ivit.

În alb, e toată îmbrăcată
Pe cap, un nimb îi străluceşte
Iar necuratul când o vede
Se trage înapoi, sclinteşte!

Şi tremură ca o piftie
Iar coada ce-o ţinea în sus
O ţine acum între picioare
Ca un căţel speriat, supus!

Şi zice: "Spune, Tu, Isuse,
E drept aşa ceva?
Când vezi că pot avea şi eu un suflet
Tu vii şi-l smulgi din mâna mea!"

Isus, ridică doar o mână
Şi necuratul întră în pământ
Cum ar putea el să reziste
În faţa Celui de trei ori Sfânt?

Şi-i spune: "Te-am iertat, copile
Şi de la Iad eu te-am scăpat.
Să nu mai minţi, rău nu-ţi va pare
Să mă mâhneşti neîncetat!"

Şi Ciufulici vrea să răspundă
Dar bufff, din pat se prăvăleşte
Îşi face un cucui în frunte
Şi-atunci din somn el se trezeşte.

A fost un vis, ce bine-i pare!
Un vis... dar vis adevărat!
De aceea Ciufulici promite
Să nu mai mintă niciodat'!

Lângă pătuţ îngenunchează,
Cu dragoste spre cer priveşte
Şi ca să nu-şi trezească mama,
Un Tatăl Nostru-ncet rosteşte!

Amin