Nu mi-ai cerut aloe
Stăpânul meu iubit
Știai ce flori puține
În suflet mi-au rodit.

Nu mi-ai cerut tămâie
Cât cerul cel mai sus
Știai ce slab jăratec
În suflet mi-am adus.

Nu mi-ai cerut nici aur
Știai că n-am să pot
Nici mult, nici scump, nici vrednic
Cât trebuia să scot.

Și nici în vistierie
S-arunc cât cei avuți
Știai că toată-averea
Mi-s numai doi bănuți.

Ci mi-ai sădit în suflet
Un crin, un singur crin
Și-n cea mai albă stare
Doreai să Ți-l închin.

Mi l-ai luat și-n talpa
Iubirii l-ai zdrobit, -
Mireasma jertfei sale
Era tot ce-ai dorit.

Primește-mi, o Stăpâne,
Ca lacrima lui Rut,
Curgându-Ți pe picioare
Cucernic și tăcut.