CAT DE BINE-I LANGA TINE!



Când negrii nori întunecau văzduhul...
Şi inima... în lacrimi se topea.
Ai pus Isuse... peste mine Duhul,
Ce noaptea întunecoasă... risipea.

Când soarele părea... că nu răsare...
Şi zorii... pentru mine se închid.
Iubirea ta... trecea peste hotare,
Vedeam... cum raze albe se deschid.

Când anii, gerul cu gheaţă îi îmbrăca.
Şi groaza... în inimă se năpustea.
Văzut-am mâna... ce sloiul dezbrăca...
Şi mă-încălzea... cu toată dragostea.

Când amarul meu... greu cântărea...
Şi plânsul... parcă nu mă mai lăsa...
Și-odihnă inima... nu mai găsea...
Crezând... că Ţie... nici nu Îţi păsa.

Atunci am înţeles, iubirea-Ţi mare.
Şi am văzut lumina adevărului...
În harul revărsat de binecuvântare...
Semnând prin jertfă sentința păcatului.

Și-o ușă s-a deschis... în eternitate,
O cale... s-a croit spre infinit.
Ca să trăiesc în plină libertate...
Sfințindu-mă... cum Tu ai stabilit.

Căci Calea Sfântă, s-a croit cu sânge,
Păcatul greu... moartea mea a cerut.
Tu... Mielule... ai spus păcatului ajunge...
Nimeni... nu trebuie... să fie pierdut.

Căci m-ai iubit, cu sfântă stăruință,
Sufletu-mi n-ai vrut... să fie nimicit.
Ai pus... în inima mea... vie credinţă,
Cu braţele deschise m-ai primit.

Curge harul Tău... din slăvile divine...
Şi-mi inundă viaţa... cu sfinţenie...
O... Doamne, cât de bine-i lângă Tine.
Scăpată... de-a păcatului robie!

Amin!