F. Ap. 3:26

De câte ori îngenunchiat-ai tu, străine,
Când răni săpau adânc în trupul tău
Şi câte lacrimi ai vărsat, câte suspine,
Ai înălţat, strigând la Dumnezeu?

De câte ori, în deznădejde şi durere,
Doreai un semn să vezi, voiai iubire
Şi cât de mult ai aşteptat o mângâiere,
Să picure în tine izbăvire?

De căte ori pirdut în neguri şi uitare,
Sădit-ai tu lăstari, în sterp pământ
Şi câţi talanţi ai îngropat în nepăsare,
Născând din eul tău, un alt cuvânt?

De câte ori lăsat-ai timpul ca să zboare
Şi candela mocnind, mai să se stingă
Şi câte patimi ai lăsat să te doboare,
Uitând ca să veghezi în noapte-adaâncă?

De căte ori zdrobit de viaţa ta murdară,
Ai încetat să mai priveşti înspre zenit?
Eşti plin de-amar, purtând o grea povară,
Te vezi sărac şi veşnic osândit.

De câte ori înfiorat de gândul tainic,
Te-ai cercetat şi-ai implorat iertarea?
O, cât de ne-nsemnat tu eşti şi cât de jalnic,
În lumea ta…Îndreaptă-ţi azi cărarea!

Întoarce-te, tu, fiu risipitor, acasă,
Te-aşteaptă Tatăl Sfânt cu bucurie,
Îţi dă în dar o haină nouă şi aleasă
Şi-un loc de cinste sus, în veşnicie!

August/ 2005, Deva- Lucica Boltasu