2 Cor. 8:9

Ramuri se zbat pălmuite de vânt,
Se-ncovoaie copacul înrobit de suspine,
Se scutură norii dojeniţi de Cuvânt,
În vârtejuri coboară neputinţa s-aline.

Din ceruri coboară rotocoale de ploi,
Să ude copacul şi-a lui rădăcină,
Dar frunzele strigă: noi n-avem nevoi!
Aici între ramuri, e-armonie deplină!

Se-agită, foşnesc, ce mai vis, feerie,
Şi uită de ramuri, de trunchi, rădăcini,
Sunt verzi, în putere, dar ce va să fie,
Când va seca izvorul şi seva-n tulpini?

Se-aude un plânset, e-o frunză ce cade
Şi-o alta urmează, se-aşterne covor,
La baza tulpinii neputinţa se zbate,
În frunza ce piere implorând ajutor.

Ramuri se zbat pălmuite de vânt,
Se-ncovoaie copacul de-atâtea suspine,
Se scutură norii, mângâiaţi de Cuvânt,
În vârtejuri coboară, durerea s-aline.

Din ceruri coboară rotocoale de ploi,
Să ude copacul şi-a lui rădăcină
Şi frunze se-adapă din al vieţii şuvoi,
Preamărind harul lumii şi Lumina Divină.

29/05/2003, Deva- Lucica Boltasu