Viaţa mea, demult, cândva, acum…
O pleoapă căzută,
Pe ochiul arzând de dorinţă.
Neputincios, el străbate abisuri,
În căutarea luminii.
Trupul meu freamătă,
În bătăi de aripi frânte.
Unde eşti nemărginire?
Inima mea vibrează,
În acorduri de harpă divină.
Un fior, îmi străpunge talpa,
Bătătorită de umblete fără sens.
Cine sunt eu?
Înălţimile coboară peste mine,
Învăluind neguri adânci.
Plusuri şi minusuri se contopesc,
Căutând perfecţiunea.
De unde vin?
Conştiinţa mea se revoltă:
Un pumn de ţărână, stăpâneşte pământul!
Unde eşti nemurire? Unde să te caut?
Simţirea mea, îmi înfierbântă trupul,
Chinuit de întrebări.
Unde mă duc? Încotro mă îndrept?
Ca un balsam,
Se revarsă peste mine speranţa.
Din înalt, se coboară peste lume
Triumfător, Cuvântul.
O mână divină, ridică blând
Pleoapa căzuăa în nesimţire.
Încet, în ochiul secat,
Se înfiripă o geană de lumină.
O lacrimă se zbate temătoare şi,
În neştiin. a ei, aduce mulţumire.
Pe aripi de porumbel,
Coboară Duhul Sfânt, împlinind creaţia.
Adevărul îmbrăţişează neputinţa firii
Şi-n desăvârşirea Lui împarte lumii,
Harul Celui fără de-nceput.
Ca o recunoaştere,
Nimicnicia mea îngenunchiază,
Primind pe fruntea pieritoare,
Cununi de spini însângerate.
Cu fiecare zbatere,
Îmi scutur povara păcatului şi,
Ca un strigăt, mă-nalţ
Mai sus, mai sus,
Străbătând nemărginirea.
07/05/2003, Deva-Lucica Boltasu